CONSILIUL JUDEŢEAN BOTOŞANI, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, prezintă în continuare:
Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate din fonduri ale bugetului Judeţului Botoşani pentru activităţi non-profit de interes judeţean.
Propunerile, sugestiile sau opiniile dvs. privind proiectul de hotărâre prezentat vor fi depuse în scris la Registratura Consiliului Judeţean Botoşani (camera nr. 5), până la data de 29.03.2019.
PREŞEDINTE,
COSTICĂ MACALEŢI
Consiliul Judeţean Botoşani, întrunit în şedinţă ordinară în data de …….2019,
analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani privind propunerea de aprobare a Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate din fonduri ale bugetului Judeţului Botoşani pentru activităţi non-profit de interes judeţean,
având în vedere Raportul de specialitate comun al Direcției de Investiții și Achiziții Publice, Direcţiei Juridică, Administraţie Publică Locală, Direcției Dezvoltare și Promovare și Direcţiei Buget-Finanţe,
văzând Rapoartele de avizare ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Județean Botoșani,
în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi ale Ordinului ministrului tineretului și sportului nr.664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive,
în temeiul art. 91 alin. (1) lit. f) şi art. 97 alin (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările ulterioare,
Art. 1 Se aprobă Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate din fonduri ale bugetului judeţului Botoşani pentru activităţi nonprofit de interes judeţean, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate din fonduri ale bugetului Județului Botoșani pentru activități non profit de interes județean, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 34 din 22.02.2018, își încetează aplicabilitatea.
Art. 3 Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, prin direcţiile de specialitate din aparatul propriu, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE, Avizat pentru legalitate:
Costică MACALEȚI SECRETAR AL JUDEŢULUI, Marcel-Stelică BEJENARIU
Botoşani,
Nr. _____ din ________ 2019
Doamnelor şi domnilor consilieri,
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice.
În temeiul articolului 2 lit. b) din Legea nr. 350/2005, Consiliul Judeţean Botoşani poate fi autoritate finanţatoare pentru realizarea unor obiective de interes judeţean.
Conform art. 10 şi 15 din Legea nr. 350/2005, autoritatea finanţatoare stabileşte un program anual propriu pentru acordarea de finanţări nerambursabile, care se publică în Monitorul Oficial al României, în cel mult 30 de zile de la aprobarea bugetului propriu al autorităţii finanţatoare.
În baza art. 1 din Legea 350/2005, autoritatea finanțatoare a elaborat un Regulament, care are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, precum şi căile de atac al actului sau deciziei autorităţii finanţatoare. Domeniile de finanțare prevăzute de regulamentul sus menționat sunt: Cultură, educaţie, culte şi Sport.
Conform art. 5 din Legea nr. 350/2005, atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie de evaluare şi selecţie.
Evaluarea în sistem competitiv a proiectelor se va face în conformitate cu criteriile generale de evaluare prevăzute în Legea nr. 350/2005, criteriile şi condiţiile prevăzute de Ordinul ministrului tineretului și sportului nr.664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive, precum şi cu criteriile specifice de evaluare prevăzute în Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate din fonduri ale bugetului Judeţului Botoşani pentru activităţi nonprofit de interes judeţean, prezentat în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Faţă de cele de mai sus, supun spre dezbatere şi adoptare proiectul de hotărâre iniţiat în acest scop.
PREŞEDINTE,
Costică MACALEȚI
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O casă a luat foc seara trecută, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O importantă rețea din România deschide un magazin la Botoșani înaintea Crăciunului
Gabriela Erdic
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile