Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în urmă cu puţin timp o alertă generală, pentru aproape toată România, inclusiv la Botoşani.
În intervalul 5 mai, ora 15 – 8 mai, ora 9 la Botoşani şi în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp și izolat 40...60 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense în după-amiaza zilei de duminică (5 mai) și în noaptea de duminică spre luni (5/6 mai) în majoritatea regiunilor, iar în cursul zilelor de luni și marți (6 și 7 mai) îndeosebi în sudul, estul și centrul țării.
Vremea se va răci accentuat, luni (6 mai) în vestul și nordul țării, iar marți (7 mai) și în celelalte regiuni. La munte, începând din noaptea de luni spre marți (6/7 mai), precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1800 m va ninge și vântul va avea intensificări, cu rafale de 60 – 70 km/h, spulberând zăpada.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024