Va fi ridicat în incinta Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”.
Este vorba despre un Laborator de Microbiologie Boli Infecțioase pentru biologie moleculară RT-PCR.
Consilierii județeni vor avea de dat un vot în cadrul ședinței extraordinare.
„Un proiect important este cel privind transmiterea către CNI (nr. Compania Națională de Investiții) a amplasamentului pentru construcția Laboratorului PCR. Este o investiție pe care o promovăm pentru a face față provocărilor lansate de pandemia COVID care parcă nu se mai sfârșește”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Ce presupune acest proiect?
„Realizarea obiectivului presupune construirea clădirii laboratorului pentru biologie moleculară PCR-RT cu o suprafață de 232,19 mp. Clădirea va avea două zone funcțional, una destinată personalului și una destinată preluării și prelucrării biologice. Valoarea totală a acestei investiții este de aproximativ 2,5 milioane de lei”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
După ședința de miercuri toate documentele cu privire la predarea amplasamentului vor fi transmiți la CNI.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024