Ministrul Familiei a venit cu o serie de măsuri pentru combaterea creșterii prețurilor. Acestea vor fi discutate marți în cadrul coaliției și apoi vor ajunge pe masa Guvernului.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șansă a anunțat o serie de măsuri pentru combaterea creșterii prețurilor la alimente și carburanți, măsuri inițiate de Partidul Social Democrat (PSD), care vor fi discutate în cadrul coaliției și, ulterior, vor ajunge pe masa Guvernului.
Gabriela Firea anunță acordarea de vouchere pentru cumpărarea de alimente de bază, care vor fi acordate familiilor vulnerabile și persoanelor cu venituri mici. Fiecare voucher va fi de 50 de euro și va fi acordat la fiecare două luni, până la finalul acestui an.
Tot la capitolul vouchere, PSD propune acordarea acestora pentru elevii cu burse sociale. Acesta vor fi de 30 de euro fiecare și vor fi acordate lunar, pe toată perioada școlii.
Fostul edil al Capitalei propune dublarea cotei de hrană pentru bolnavii internați în spitale. În prezent, cota este de 11 lei, iar aceasta ar putea crește la 22 de lei. Partidul Social Democrat mai propune și creșterea alocației de hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copiii din centrele de plasament, arată Capital.
Pe de altă parte, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șansă arată că o altă propunere ține de tichetele de masă acordate angajaților, subliniind că acestea ar putea crește de la 20 de lei, cât sunt în prezent, la 30 de lei.
În mesajul publicat marți pe rețeaua de socializare, Gabriela Firea anunță și o schemă de ajutor de stat acordată transportatorilor, pentru decontarea accizei la motorina achiziționată în România. Fostul primar general al Municipiului București anunță că schema de ajutor ar putea fi de 50 de milioane de lei, însă această sumă poate fi suplimentată.
”Tot acest pachet social dar și alte măsuri concrete inițiate de PSD, pentru sprijinirea oamenilor și firmelor, vor fi analizate azi în ședința coaliției iar apoi vor ajunge pe masa guvernului”, arată ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șansă, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024