Primăria şi Consiliul Local al comunei Mihai Eminescu organizează în zilele de 27 şi 28 mai 2023 cea de-a XIV – a ediţie a Festivalului Floare Albastră. Evenimentul se organizează de 13 ani, în fiecare lună mai a anului, devenind astfel o tradiţie pentru comuna Mihai Eminescu.
Festivalul ”Floare Albastră” este o manifestare cultural-artistică, o adevărată sărbătoare pentru localnici, dar nu numai, având ca participanți atât tineri talentați din comună, cât și îndrăgiți artiști naționali.
Prin organizarea festivalului se urmăreşte ca locuitorii comunei să aibă aceleaşi beneficii ca cei din mediul urban, luându-se în considerare şi faptul că vârstnicii nu se deplasează în oraşele apropriate în care se organizează spectacole sau evenimente asemănătoare, motiv care ne-a determinat să le oferim cetăţenilor prilejul de a se bucura de acest eveniment în comuna lor.
În acest an, în seara de sâmbătă, 27 mai 2023, începând cu ora 17:00, pe scena festivalului vor desfăşura cât un moment artistic tinerele talente din comuna Mihai Eminescu, după care ne vor încânta următorii interpreți :
Duminică, 28 mai 2023, începând cu ora 12:00, spectacolul începe cu ceremonia religioasă urmată de acordarea diplomelor pentru cuplurile care au împlinit 50 de căsătorie.
După înmânarea diplomelor, vor încânta publicul următorii artişti:
Vă aşteptăm cu drag!
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024