În timp ce unii se bat pentru conducerea SC Apa Grup SA, alţii îi pregătesc intrarea în insolvenţă. Întrunită vineri dimineaţă în şedinţă, Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii a mandatat consiliul de administraţie să întocmească dosarul de intrarea în insolvenţă a unităţii.
„Decizia vine logic avînd în vedere situaţia financiară. Ca să nu o pună Finanţele în executare silită, insolvenţa presupune şi posibilitatea unei restructurării şi continuarea activităţii”, a declarat consilierul judeţean Eugen Niţură, membru al AGA. Acesta a propus ca agentul economic să nu rămînă doar cu recuperarea creanţelor drept principal obiect de activitate, ci să se ocupe şi de remedierea defecţiunilor apărute în subsoluri, racordări de noi consumatori, contorizări, intervenţii la apometrele defecte. SC Apa Grup SA are datorii de circa 15 milioane de euro şi a mai rămas cu aproximativ o sută de angajaţi. În jur de două treimi dintre aceştia ar urma să fie disponibilizaţi dacă unitatea se va ocupa pe viitor doar cu recuperarea creanţelor. Numai datoriile populaţiei se ridică la circa 13 milioane de lei.
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024