Un personaj văzut mai rar în viața publică dar care în trecut ținea prima pagină a ziarelor și-a făcut apariția la un eveniment organizat la Instituția Prefectului.
Fostul senator Liviu Câmpanu, politicianul care a condus și Partidul Național Liberal – Filiala Județeană Botoșani a fost prezent la această activitate.
Fără să aibă vreo calitate publică, Liviu Câmpanu a fost reprezentantul părinților. El s-a așezat în primă fază în sală, pe unul din scaunele ultimului rând însă a fost chemat de directorii CS Botoșani, la masă.
S-a așezat pe scaunul pe care a stat așezat patru ani de zile în perioada în care a fost consilier județean.
Și a vorbit despre sportivi, medalii și rolul sportului în viața copiilor.
”Despre rezultatele copiilor, ce aș putea să spun? Ei știu cel mai bine. În spatele acestor rezultate sunt ore și ore de antrenament, sute de tricouri transpirate și, de multe ori, priviri încruntate și poate supărate la un moment dat atunci când văd eșecurile. Dar, vedeți dv. că eșecurile i-au făcut mai puternici pe copiii noștri și i-au dus înainte”,
Liviu Câmpanu, părinte
Fostul lider de partid a venit însoțit de fiul său și a transmis un mesaj din partea părinților care au copii ce practică sport de performanță.
„Ca reprezentant al părinților nu pot să nu subliniez efortul pe care îl fac părinții și înțelegerea de care dăm dovadă în pregătirea copiilor și încă o dată vreau să mulțumesc profesorilor și antrenorilor din CS dar și din școlile din întregul județ, pentru că o adevărată plecare a acestora către copiii talentați și atragerea lor în zona sportului, nu face altceva decât să avem noi părinții copii mai sănătoși, mai armonios dezvoltați și cu mintea mai limpede”,
Liviu Câmpanu, părinte
Liviu Câmpanu este medic de profesie și este originar din Darabani. El a fost parlamentar în două rânduri parlamentar, un mandat de deputat și unul de senator și a avut și o funcție de diplomat în Israel.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024