Modul în care arată una dintre cele mai lungi străzi din municipiu a fost criticat public, din nou.
Primarul comunei Cristești, Lucian Borfotină a taxat public lentoarea cu care se desfășoară lucrările pe strada Drumul Tătarilor.
A transmis un mesaj public către consilierii locali de la Botoșani, în calitatea sa de candidat din partea ALDE la Primăria Botoșani.
Dragi aleși locali,
Vă rog respectuos să nu uitați că prin votul cetătenilor orașului Botoșani ați ajuns să vegheați la bunul mers al proiectelor și al implementării acestor proiecte, așa că vă rog să nu uitați de locuitorii de pe strada Drumul Tătarilor care așteaptă cu nerăbdare să se finalizeze lucrările, însă fără succes.
De fiecare dată când plouă nu mai pot ajunge la locuințele lor decât cu o barcă sau cu un elicopter. Am fost în urmă cu două zile pe Drumul Tătarilor și oamenii sunt disperați. Nu au mai văzut așa ceva. Au copii mici, trebuie să meargă la magazin și nu au pe unde. Dacă nu ai mașină, barcă sau poate un elicopter, nu ai cum să te deplasezi.
Dragi aleși locali, un proiect trebuie implementat cât mai repede pentru a nu deranja prea mult persoanele care sunt direct afectate. Din luna octombrie ați început lucrările acolo și încă nu sunt gata. Așteptăm cumva să vină alegerile?
În baza legii puteți apela la serviciile unui diriginte de șantier care vă veghea în locul dumneavoastră la bunul mers al lucrării.
În concluzie, vă rog să uitați un pic de certurile și contrele politice și să vă apucați de treabă. Vrem să știm când vor fi finalizate lucrările? Botosanenii merită mai mult respect din partea dumneavoastră.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024