Oamenii legii continuă cercetările.
La data de 23 februarie 2023, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că pe un drum public din localitatea Pleșani, comuna Călărași, județul Botoșani, s-a produs un accident rutier din care a rezultat pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că, în timp ce se deplasa pe drumul public DC38B, de pe raza localității Pleșani, comuna Călărași, un atelaj hipo, nesemnalizat conform prevederilor în vigoare, condus de un tânăr de 18 ani, a fost avariat, în urma impactului cu un moped neînmatriculat, condus de un tânăr în vârstă de 16 ani, care nu poseda permis de conducere sau vreun document care să-i ateste dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform OUG195/2002R și a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024