Prin intermediul unui comunicat de presă transmis de Primăria municipiului Botoşani prin Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS) a lansat un apel către beneficiarii ajutoarelor de la Uniunea Europeană să se prezinte la punctul de distribuire pentru a le ridica.
Este vorba despre botoşăneni care se încadrează în categoria beneficiarilor ajutoarelor sociale, şomerilor, pensionarilor cu pensii sub pragul de 400 de lei şi a persoanelor cu handicap şi care nu au ridicat încă produsele alimentare distribuite în cadrul Planului European de Ajutoare alimentare în beneficiul persoanelor Defavorizate - PEAD 2013. Acţiunea va continua și în luna ianuarie 2014.
„
Precizăm că listele conțin beneficiarii care erau în evidența instituțiilor de resort
(SPLAS Botosani, AJOFM Botoșani, CJP Botoșani, DGASPC Botoșani) la data de 01 iulie 2013, completate cu beneficiari noi până la 31 octombrie 2013 .
Produsele pot fi ridicate de către titulari sau reprezentanţii legali ai acestora în fiecare zi lucrătoare între orele 9.00-15.30 (vineri 9.00-13.00) de la depozitul SC Locativa SA din Botoşani, Calea Naţională nr. 144, în baza actelor de identitate.
Rugăm toţi beneficiarii care nu şi-au ridicat ajutoarele cuvenite să procedeze la ridicarea acestora, până la data de 24 ianuarie 2014, data limită de finalizare a distribuției, cu menţiunea că sunt disponibile toate produsele din program, respectiv: făină de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, roşii în suc propriu, conserve carne porc, zacuscă, miere (distribuția acestui produs este suspendată temporar)”, se arată în
comunicatul de presă.
CITEŞTE:
Bătaie pe ajutoarele UE, Poliţia şi sute de oameni la împărţit mâncare FOTO&VIDEO
[[banner]]