O altfel de curățenie a fost solicită pentru mai multe zone ale municipiului Botoșani.
Eugen Țurcanu a formulat solicitarea, în plenul municipal și s-a referit la acele panouri obligatorii pentru popularizarea unor investiții pe fonduri europene.
Autoritățile beneficiare au obligativitatea de a le menține timp de 5 ani și cu timpul acestea ajung la un stadiu avansat de degradare.
„Domn primar vă rog să-i convingeți pe colegii noștri de la Dezvoltare, dacă vreți le dau și sprijin cu mașină, cu echipă, să meargă prin oraș să-i ajute. Panourile care sunt obligatorii prin afișaj, pe fonduri europene, arată într-o stare deplorabilă. Mi-ați cerut să dăm unul jos din Parcul Primăriei că vă deranja acolo în zona partidului dvs. M-am conformat, l-am dat jos”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
A oferit și o serie de exemple de astfel de panouri care ar trebui dezafectate.
„Este un panou de toată jalea, undeva în sensul giratoriu de la Școala 8, e căzut de pe el, stă așa ca un șarpe care-i cade pielea și a curs mesajul. Știu că suntem obligați să le ținem afișate și chiar putem să primim corecții financiare pentru că nu afișăm pe fonduri europene lucrul acesta. E o chestie de mândrie, de orgoliu, ai o cămașă veche pe care ai spălat-o și ai călcat-o, e curată. Dar care nu mai sunt valabile le dăm jos”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
De altfel, prin noul regulament de publicitate în municipiu, și panourile destinate reclamelor firmelor private au fost interzise în zonele centrale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024