O familie din județul Botoșani trece prin grele încercări.
Ca atare, o cunoștință impresionantă de povestea lor a cerut ajutorul semenilor pe internet. Familia este din comuna Avrămeni, județul Botoșani. Problemele au apărut când Cătălin, capul familiei s-a îmbolnăvit de fibroză pulmonară severă. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, soția acestuia a suferit și două operații grele. De altfel, femeia este cea care are grijă de soțul și cei cinci copii.
„Băiatul cel mare (de numai 11 ani) este baza ei și o ajuta cu ce poate, mergând în același timp și la școală. Nu le este ușor să facă față cu tot tratamentul de care au nevoie și cu creșterea a 5 copii. Au fost seri în care au adormit flămânzi amândoi doar ca să își poată hrăni copiii. Oamenii ce îi cunosc personal, îi ajută cu ce pot: haine, alimente, bani, jucării, cărți....orice. Apelez la toți cei cu sufletul mare, oricât de puțin și cu orice considerați că puteți contribui....haideți să le aducem măcar un mic zâmbet”,
este apelul lansat de Georgiana I.
Și mesajul transmis a avut un mare ecou, mai mulți botoșăneni dorind să ajute această familie.
Click AICI pentru a afla detalii despre cum puteți ajuta această familie.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Prima Cupă de șah rapid organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Botoșăneanul care și-a omorât soția în scara blocului s-a sinucis în celulă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Specialiștii ANTIDROG și polițiștii botoșăneni, în dezbatere cu zeci de elevi de la liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Polițiștii, întâlnire cu elevii unei școli din Botoșani în Săptămâna Altfel
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Ghinion de dimineață: Taximetrist „pus la plată” după o manevră imprudentă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024