Ședința de Consiliu Local din luna august a început, ca întotdeauna, cu prezentarea interpelărilor de către consilierii locali care se află la masa dezbaterilor.
Printre alte probleme ridicate și aduse în atenția primarului Cosmin Andrei a fost privitoare la stadiul lucrărilor care se află în desfășurare la acest moment în unitățile de învățământ din municipiu.
Primarul a făcut apel la înțelegere din partea părinților.
A explicat faptul că Primăria s-a aflat în fața unei oportunități mai rare de a atrage bani europeni pentru jumătate din școlile și liceele din oraș, oportunitate care evident că nu a putut fi ratată avându-se în vedere că aceste unități nu au mai fost modernizate încă de la construcție.
Banii au venit prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu termen de realizare de un an. Atât durează disconfortul elevilor afectați la acest moment dar care ulterior vor învăța în condiții moderne.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
”Contractele de lucrări toate sunt pe un an de zile, au început anul trecut școlar, nu pot fi finalizate în doar câteva luni și atunci se întind și în acest an școlar. Sunt constructori care se mișcă mai greu pentru că banii de la minister vin mai târziu dar am găsit soluții cu Inspectoratul Școlar și sperăm să diminuăm disconfortul cât mai mult”,
Primarul a mai declarat că se fac eforturi pentru urgentarea lucrărilor printr-un dialog continuu cu constructorii.
Mai mult, pe lângă reabilitarea clădirilor în care funcționează școlile și liceele, Primăria are în derulare o licitație pentru dotarea cu mobilier și echipamente didactice.
RAZII astăzi în jurul școlilor: Elevi duși cu Poliția la ore, mașini verificate și amenzi date
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Sfaturi să joci responsabil la păcănele online
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Două mașini izbite la Lebăda, bărbați duși imediat la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile