Conferințe de presă, acțiuni maraton din mașină, din corturi, în fața Prefecturii sau cu intrare gratuită la muzeu. Apeluri la conștientizarea importanței vaccinului. Discursuri peste discursuri.
Dincolo de mesajele transmise de autorități, fie ele locale sau centrale, rămân faptele. Care la Botoșani arată cam așa: prefectul Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, NU s-au vaccinat.
Nu, până la acest moment.
Fiecare susține că a avut propriile motive și au promis că o vor face, dacă sănătatea le va permite acest lucru. Sau timpul. Sau dacă vor găsi alte scuze mai mult sau mai puțin penibile.
„Vorbim de starea mea de sănătate care o chestiune intimă. Am niște afecțiuni alergice, de câțiva ani de zile. Ar trebui să-mi fac niște analize mai aprofundate ca să știu dacă pot să-mi fac acest vaccin. Dacă medicii îmi vor spune că starea mea de sănătate îmi va permite să fac acest lucru, îl voi face”,
Dan Nechifor, prefect
Așadar, în șase luni de când cere zilnic oamenilor să se vaccineze, primul reprezentant al Guvernului în Botoșani încă nu a avut timp să își facă niște analize.
„Nu m-am vaccinat până în acest moment, dar o voi face în pragul acestei acțiuni. Mi s-a părut normal ca primii care au acces la vaccinare să fie persoanele care fac parte din grupele de risc. Acum, iată, când accesibilitatea este practic mai scăzută în centrele de vaccinare, mă voi vaccina și eu și poate voi fi exemplu pentru ceilalți botoșăneni și vor înțelege că doar vaccinându-ne vom putea scăpa mai repede de aceste restricții impuse de pandemie”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
Prezent la o conferință de presă alături de prefect, șefa CJ și medicul Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), primarul a dezvăluit din proprie inițiativă că s-a săturat de mască, în primul rând.
„Vreau să vă transmit că m-am săturat de mască. Nu mai pot sa o port, e din ce în ce mai greu. Nu știu la câte ore trebuie să o schimb, pe care am schimbat-o, pe care nu am schimbat-o. Nu înțeleg de ce mai purtăm mască dacă ne vaccinăm și dacă vaccinarea aceasta, prin eliberarea certificatului, ne face să renunțăm la această mască o să mă vaccinez când apare acest mesaj”,
Cosmin Andrei, primar
Și dacă ar avea certitudinea că prin vaccin nu ar mai fi obligat la această măsură de protecție, ar avea un imbold mai puternic pentru a primi oricare dintre dozele de vaccin disponibile pe piața din România.
”Este doar o opinie personală, cred că acesta este mesajul care ar trebui să urmeze din partea Guvernului: să transmită oamenilor că, dacă suntem vaccinați, nu ar mai trebui să purtăm mască pentru că nici studiile, din punctul meu de vedere, nu sunt concludente în ceea ce privește transmiterea sau nu”,
Cosmin Andrei, primar
I s-a adresat și prefectului Dan Nechifor în acest sens, căruia i-a transmis că este importantă și poziția autorităților centrale în a transmite mesaje consecvente, cu privire la purtatul măștii în contextul vaccinării.
„Știți că pe masa de lucru a Guvernului este o inițiativă în următoarea Hotărâre de Guvern dacă se va prelungi starea de alertă. Dacă nu se va prelungi starea de alertă va dispărea masca în spațiile închise”,
Dan Nechifor, prefect
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a arătat că există o intenție la București prin care, chiar și într-un eventual context de prelungire a stării de alertă, persoanele vaccinate să nu mai fie obligate să poarte mască la interior.
Prima botoșăneancă imunizată de la Botoșani este Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani care încă de la începutul campaniei de vaccinare a încurajat acest demers prin care populația poate depăși criza sanitară care durează de mai bine de un an.
De atunci și până acum, șefii Botoșanilor au găsit tot felul de pretexte, unele mai ridicole decât altele, să nu se vaccineze. Cu toate acestea, cer în continuare cu fervoare botoșănenilor să o facă. Exemplul personal se lasă însă în continuare așteptat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Oana Sava
Nov 28, 2024
CUM se înțelege Otilia Bilionera cu soțul turc: Fac două nunți la anul
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024