Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centru Județean Botoșani informează că, în perioada 03 martie – 31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2024, rentierii vor solicita viza anuală, fie prin prezența fizică, fie prin mijloace electronice de comunicații sau poștă/curier.
Pentru vizarea electronică, rentierii vor transmite documentele necesare acordării vizei pe adresa de e-mail a Centrului APIA unde se află dosarul rentierului și vor contacta telefonic funcționarii APIA CJ Botoșani pentru a primi confirmarea acordării vizei.
La nivelul Centrului Județean Botoșani, estimăm că în anul 2025, vor viza carnetele peste 700 de rentieri agricoli.
“Lista nominală a codurilor de rentier și județul de vizare” este postată pe site-ul APIA și poate fi accesată la adresa: https://apia.org.ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/renta-viagera-agricola/.
Documentele pe care trebuie să le prezinte rentierul la depunerea declaraţiilor de vizare, personal sau prin împuternicit/mandatar/curator, sunt următoarele:
- carnetul de rentier agricol;
- actul de identitate al solicitantului;
- decizia de la comisia de expertiză medicală - pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I sau II/decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă - pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I sau II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă;
- procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin reprezentant legal;
- contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr.16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil;
- extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei (opţional);
- declarația pentru obţinerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin Ordinul nr.1272/2005.
În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia până la data decesului poate fi încasată de moştenitorii săi, cu condiţia respectării prevederilor art.8 din Legea 247/2005 Titlu XI, și a depunerii, la oricare Centru APIA, până la data limită 15.10.2025, a cererii de moștenitor însoțită de următoarele documente justificative:
- carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original);
- copie a certificatului de deces;
- copie a actului doveditor privind calitatea de moștenitor (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune învestită cu formula ”definitivă”);
- copie după B.I/C.I./paşaport al moştenitorului;
- împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original);
- extras de cont pe numele moștenitorului.
Deoarece carnetul de rentier este un document care se depune obligatoriu în original, acest tip de cerere poate fi depusă la sediile Centrelor județene ale APIA, respectiv Centrul Municipiul București sau poate fi transmisă prin poștă/curier.
Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art.6 alin.1 şi alin.2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2025, prin mandat poştal sau virament bancar.
O bancă cu filială și la Botoșani s-a ÎNCHIS de astăzi: Drumul nostru se schimbă
Oana Sava
Mar 03, 2025
Un tânăr botoșănean obligat de poliție să schimbe mașina cu… pasul
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
SCENARIU: 30 de case inundate în județ, sinistrații au fost cazați la corturi
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Un botoșănean a găsit un portofel pe jos și l-a golit imediat de bani – CE a urmat
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile