În eventualitatea că vor dori să-și cedeze exploatația agricolă sau să preia o exploatație agricolă,fermierii trebuie sa cunoasca cum se face un transfer de exploatație agricolă, fără să riste să piarda subvenția pe suprafață.
In cele ce urmeaza vom detalia subiectul pentru o mai buna informare a fermierilor.
Dacă o exploatatie este transferată integral de la un beneficiar la altul după depunerea unei cereri de plată și înainte să fi fost îndeplinite toate condițiile de acordare a plății, cedentului, cel care a cedat exploatația, nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin pentru exploatația transferată, se arată într-un comunicat de presă al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul județean Botoșani.
Ajutorul solicitat sau plata solicitată de cedent se acordă cesionarului, deci celui care a preluat exploatația agricolă, cu respectarea următoarelor condiții:
a) în termen de 10 zile calendaristice de la efectuarea transferului de exploatație, cesionarul notifică APIA asupra transferului și solicită plata ajutorului și/sau a sprijinului;
b)cesionarul furnizează toate documentele justificative solicitate de APIA referitoare la transferul de exploatație;
c)sunt îndeplinite toate condițiile pentru acordarea ajutorului și/sau a sprijinului în ceea ce privește exploatația transferată.
După momentul în care cesionarul a informat APIA și a solicitat plata ajutorului și/sau a sprijinului:
a) toate drepturile și obligațiile cedentului care decurg din raportul juridic dintre cedent și APIA generat de cererea unică de plată sunt atribuite cesionarului;
b) toate acțiunile necesare pentru acordarea ajutorului și/sau a sprijinului si toate declarațiile date de cedent înainte de transfer sunt atribuite cesionarului în scopul aplicării normelor relevante ale Uniunii;
c) exploatația transferată este considerată o exploatație separată pe durata anului de cerere în cauză.
În cazul schemelor de sprijin cuplat sector zootehnic și/sau ajutor național tranzitoriu (ANT) sector zootehnic, precum și al măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală 10 și 11 aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, se poate efectua și transferul unei/unor exploatații cu cod ANSVSA și/sau părți ale exploatației ca unitate de producție, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European si al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR) si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului.
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024