Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte fermierilor care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă şi ale căror culturi au fost inundate că trebuie să anunţe, în scris, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, apariţia cazului de forţă majoră. Astfel, fermierii trebuie să transmită Centrelor Judeţene/Locale APIA o înştiinţare însoţită de acte doveditoare. Dacă terenurile inundate nu se află în zone declarate calamitate printr-un act normativ, fermierii trebuie să prezinte, alături de înştiinţare, următoarele documente: copie după procesul verbal de calamitate sau adeverinţă de la primărie şi/sau copie după procesul verbal de constatare emis de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Fermierii ale căror culturi inundate se găsesc în zone declarate calamitate printr-un act normativ naţional trebuie să transmită Centrelor Judeţene/Locale APIA doar înştiinţarea, fără alte acte doveditoare. Este important de menţionat că fermierii care nu înştiinţează APIA cu privire la apariţia unui caz de forţă majoră, respectiv culturi calamitate, riscă să piardă sprijinul financiar, în momentul selectării pentru controlul în teren sau controlul prin teledetecţie.