Inspectoratul Școlar Județean a făcut o situație statistică a elevilor care s-au înscris la cursurile școlare ale unităților de învățământ din județul Botoșani, transferați fiind de la școli din străinătate.
Copiii au plecat împreună cu familiile în alte țări. În timp ce părinții lor și-au găsit de lucru la angajatori străini, ei au fost nevoiți să frecventeze cursuri școlare de la unitățile din respectivele state.
De la începutul anului școlar 2016 – 2017 numărul total al elevilor veniți în acest an este 114. Cei mai mulți provin din Italia, adică 97 în timp ce, 6 au venit din Spania, 3 din Norvegia, câte doi din Anglia și Germania și câte unul din Portugalia, Belgia, Grecia și Cehia.
”Mulți dintre ei sunt copii români care au plecat și s-au întors acasă. Au noțiuni de limba română și s-au integrat”
Ciprian Manolache, purtător de cuvânt IȘJ Botoșani
Copiii au fost nevoiți să se adapteze la o programă școlară diferită de cea a unităților de învățământ din străinătate.
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Alertă de FRAUDĂ online: Escrocii se folosesc de numele firmelor de curierat ca să FURE bani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
SINGURELE vouchere de la stat care nu s-au tăiat în 2025: CINE sunt beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile