Elevii au aflat informații despre evitarea conflictelor, bullying, dar și despre modalitățile de prevenire a unor fapte antisociale la școală și în timpul liber.
În această dimineață, jandarmii au dat curs invitației primite de la inițiatorii proiectului ”Împreună pentru siguranță", prof. Ana Gabriela Tanasă, elevul Ianis Jiteriuc și elevul Morea Alexandru, de la Colegiul Național ”A.T. Laurian" Botoșani.
Discuțiile cu cei 90 de elevi din clasele a X-a și a XI-a, desfășurate în amfiteatrul liceului, s-au axat pe teme ca evitarea conflictelor, siguranța elevilor, bullying-ul, modalitățile de prevenire a unor fapte antisociale la școală și în timpul liber, dar și importanța autoreglării emoționale, precum și a inteligenței emoționale în managementul conflictelor.
Prevenirea faptelor cu violență în mediul școlar este permanent în atenția jandarmilor botoșăneni, atât prin prezența echipajelor de ordine publică în apropierea unităților de învățământ preuniversitar din competenţă, cât și prin activitățile preventive organizate periodic la nivelul acestora.
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024