Pe lângă imposibilitatea găsirii unui loc de parcare şi drumurile proaste, o altă problemă cu care se confruntă conducătorii auto botoşăneni este traficul infernal de la orele de vârf. Acest lucru poate demonstra că deşi Botoşaniul este considerat unul dintre cele mai sărace municipii reşedinţă din România, pe străzile sale circulă foarte multe maşini.
Pentru a preveni astfel de incidente, oamenii legii au desfăşurat în capitala judeţului, dar şi în teritoriu peste 500 de acţiuni în primele nouă luni ale anului curent. În urma unui bilanţ întocmit de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ), s-a constatat că au fost aplicate nu mai puţin de 41.200 de sancţiuni contravenţionale, din care un sfert sunt pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, şoferii botoşăneni se pare că au tendinţa de a se crede invincibili la volan şi nu folosesc centura de siguranţă. Astfel au fost prinşi şi sancţionaţi 4.700 de conducători auto.
Aproape 1.000 de amenzi pentru convorbiri telefonice la volan
O altă contravenţie care e pe „val” este folosirea telefonului mobil în timpul mersului, iar ca şi consecinţă au fost aplicate aproape 1.000 de amenzi. Bineînţeles, nu numai şoferii trebuie să fie atenţi la cum dirijează maşina în trafic, ci şi pietonii, bicicliştii, motocicliştii sau căruţaşii deoarece pot deveni şi ei cauza unor accidente rutiere. Prin urmare, aceştia au primit peste 2.500 de sancţiuni. Din nefericire, poliţiştii nu reuşesc să corecteze aceste greşeli de circulaţie la timp şi se ajunge la producerea unor accidente grave care uneori se soldează cu decesul persoanelor – 14 cazuri sau rănirea gravă a altora – 66 cazuri. „
Cauzele principale ale accidentelor grave înregistrate în nouă luni 2011 sunt identificate ca fiind în principal traversarea neregulamentară a drumului de către pietoni – 23, viteza nelegală sau neadaptată la condiţiile de drum – 14 şi conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului – 11”, se arată în
raportul alcătuit de IPJ.
Elsa ŞEICA