Robert G., domiciliat în
localitatea Darabani, județul Botoșani, a preluat un număr de 65 colete de pachete de țigări, transportate ilegal de pe teritoriul unui stat vecin, după care a încărcat coletele într-un autovehicul neînmatriculat, care avea amplasate plăcuțe cu numere false, pe care l-a condus pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.
Pentru săvârșirea infracțiunilor de „dare de mită”, „colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, tânărul va sta după gratii aproape zece ani.
„În baza art. 39 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa principală de 6 ani închisoare, sporită la 9 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal”, se arată în sentința publicată astăzi, 17 martie 2015.
În plus, acesta este obligat să plătească Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, despăgubiri civile în valoare de 350.426 lei și
Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Iaşi, suma de 11.647,90 lei.
(C.B.)
CITEȘTE:
Contrabandist la extrem: Mită la poliţişti, numere false, conducere fără permis