Organizația de Tineret va organiza și în acest an concursul Miss PDL în care se va desemna cea mai frumoasă tânără democrat liberală. Președintele tinerilor din PDL susține că și în 2011 această tradiție va fi continuată, fiind derulată cea de-a 15-a ediție, programată pentru data de 20 mai. Organizatorii susțin că, la acestă ediție s-a optat pentru schimbarea locației, evenimentul fiind organizat la Dallas Pub și nu la Fun City cum s-a întâmplat timp de trei ani de zile. ”
Am decis să facem la Dallas Pub, în fiecare an am făcut la Fun City și locația ne-a permis să organizăm acest eveniment dar considerăm că și în Dallas Pub vom avea condiții. Am zis să schimbăm puțin decorul. Până în prezent s-au înscris șapte fete, probabil vom merge pe un număr de 10 concurente, toate concurentele vor primi premii de participare, primele trei locuri vor fi în bani, iar premiile de participare vor consta în tot felul de produse cosmetice”, a declarat
Gabriel Alecsandru, președintele tinerilor din PDL. Primele trei locuri vor fi premiate financiar cu sume în cuantum de 1.000. 500, respectiv 300 de lei. Pentru organizarea acestui eveniment suma necesară a fost de aproximativ 3.500 de lei, bani proveniți atât din cotizații cât și cu sprijinul seniorilor democrați liberali.