Un tânăr a stat în comă trei săptămâni, pe patul de spital, după ce a încercat să îşi pună capăt zilelor şi a stat minute bune fără să-i fie oxigenat creierul, iar situaţiile de acest fel cu care se confruntă medicii dorohoieni sunt alarmante, tot mai multe cazuri de acest fel ajungând la Spitalul Municipal Dorohoi.
Potrivit Vocea Dorohoiului, tânărul originar din localitatea Cobâla a vrut să moară la sfârşitul lunii aprilie a acestui an, după o ceartă cu prietena și a încercat să se spânzure, însă deşi a fost găsit şi salvat la timp de către medici, acesta nu a mai părăsit vreodată patul de spital, fiind ţinut în viaţă doar de aparate.
"A fost decerebrat, nu a avut reacție la stimuli, nu înghițea, nu mânca, iar din momentul în care a fost tentativa de suicid nu a mai fost externat. A făcut febră, a ajuns de la ATI la Chirurgie", a afirmat în urmă cu două luni de zile managerul Stelian Gherasim.
În ochii managerului de la Spitalul Municipal Dorohoi aceste cazuri nu par să fi scăzut, ba din contră, ele par să fie tot mai numeroase, iar cu doar două zile în urmă, duminică, pe 21 iunie 2015, un alt tânăr bărbat care încerca să îşi pună cu orice preţ capăt zilelor, trecea pragul spitalului pe targă într-o stare extrem de gravă, fiind aproape asfixiat, creierul rămânându-i fără oxigen timp de câteva minute.
“Pacienţi de acest fel avem permanent, mai ales dacă sunt şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Dintre ei mai sunt si consumatorii cronici de alcool, având encefalopatie alcoolică au şi tulburări de comportament, cu tendinţă de suicid. E ceva frecvent la noi (n.r.: pacienţi aduşi la Spitalului Municipal Dorohoi)”, a declarat managerul Stelian Gherasim.
De asemenea, managerul Spitalului Municipal Dorohoi mai este de părere că vina cea mai mare în toate aceste cazuri o are legislaţia, iar asta deoarece, crede acesta, asemenea pacienţi care ajung pe paturile unităţii spitaliceşti pe care o conduce “ar trebui trataţi, iar pe urmă puşi să plătească sau muncească în folosul comunităţii în funcţie de cheltuielile care s-au făcut, în funcţie de afecţiunea care i-a fost tratată”, mai afirmă Stelian Gherasim.
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024