Decizii controversate de arbitraj la meciul dintre Botoșani și Universitatea Craiova.
Penultima clasată a condus cu 2-0 la pauză, dar echipa antrenată de bulgarul Ivaylo Petev a revenit în repriza secundă şi a obţinut un punct in extremis.
Ambele goluri ale gazdelor au fost marcate de argentinianul Juan Cruz Kaprof (17, 41), după greşeli în lanţ în apărarea craioveană. Universitatea a redus din diferenţă prin Alexandru Mitriţă (53), cu un şut din marginea careului, iar bosniacul Elvir Koljic (90+5) a reuşit golul egalării, din centrarea lui Căpăţînă, informează digisport.ro.
Partida a fost presărată cu mai multe decizii controversate de arbitraj. La primul gol al celor de la Botoșani, Kaprof, autorul golului, s-a aflat în ofsaid evident și a urmărit balonul, tușierul nu a ridicat fanionul, iar un fundaș al Craiovei a degajat mingea, care a ajuns din nou la moldoveni.
După câteva secunde, Kaprof a marcat. Marius Lăcătuș, aflat în platoul emisiunii Fotbal Club, a transmis că reușita nu trebuia validată, deși, cum un jucător al oaspeților a intrat în posesia mingii, se consideră că golul a venit în altă fază, nu în cea în care atacantul Botoșaniului era în ofsaid.
Totuși, era o situație pe care VAR-ul trebuia s-o verifice, așa cum au susținut Ilie Dumitrescu și Florin Prunea, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
„E ofsaid. Nu ai cum să spui că a lăsat avantaj”,
a spus Marius Lăcătuș.
A doua fază controversată s-a petrecut în minutul 52, când Sadiku l-a faultat pe Baiaram în careu. Toți foștii internaționali prezenți la emisiune au considerat că Szabolcs Kovacs trebuia să indice punctul cu var.
„Îl calcă pe picior, e penalty”,
a spus Florin Prunea.
Ultima situație a avut loc în minutul 80. În preajma mijlocului terenului, Șeroni l-a călcat pe Mitriță direct pe gleznă, însă Kovacs i-a arătat doar cartonașul galben fundașului de la Botoșani. Dumitrescu, Lăcătuș și Prunea au spus că Șeroni trebuia eliminat.
Nici la această fază nu a intervenit VAR-ul.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024