Arbitrii români care ar fi fost prezentaţi ca turci, sloveni sau bulgari au condus meciurile unor echipe din Liga I aflate în stagii de pregătire în Cipru şi Turcia. Aceşti arbitri ar fi încercat să influenţeze rezultatul partidelor pentru mafia pariurilor, informează gsp.ro.
Potrivit sursei citate, trei arbitri activi şi unul retras, toţi din România, au luat decizii inexplicabile în meciurile pe care le-au condus.
Cristian Catană, secretarul AJF Dâmboviţa, arbitru în Liga a III-a, a condus meciul Astra - Pogon Szczecin, scor 1-3, fiind prezentat de organizatorul amicalului drept bulgar. Centralul a dictat două penaltiuri, câte unul pentru fiecare echipă, ambele ratate intenţionat.
La penaltiul petru Astra, uşor acordat, Săpunaru trimis balonul uşor la portar, dar arbitrul a cerut repetarea loviturii. Daniel Niculae a şutat intenţionat pe lângă poartă, lăsând impresia că nu vrea să se implice în trucarea rezultatului.
Şi polonezii au ratat intenţionat lovitura de la 11 metri primită. Arbitrul Dan Petre şi asistenţii Laurenţiu Nicolae şi Cristian Grigoraşcu, ultimul retras din activitate, ar fi condus ca "brigadă slovenă" meciul amical CFR Cluj - FC Ufa.
Arbitrul a dictat uşor un penalti pentru CFR în prelungirile primei reprize. Pentru că jucătorul clujenilor a ratat, arbitrul a cerut repetarea loviturii, iar CFR a deschis scorul.
Cele două meciuri amicale au avut loc în Cipru, dar Dan Petre ar fi arbitrat şi o partidă în Turcia, în care FC Botoşani a câştigat cu 3-0 în faţa echipei Amkar Perm. Primele goluri au fost marcate din penalti. Al doilea a fost dictat în minutul 45+6. Vaşvari a ratat, dar centrul a decis repetarea loviturii şi Harghelegiu a marcat. Grigoraşcu ar fi fost unul dintre asistenţi la această partidă, dar brigada a fost prezentată ca fiind din Turcia.
Ion Crăciunescu a declarat pentru Adevărul:
„Auzisem şi eu că sunt arbitri din Dâmboviţa la meciurile acestea cu probleme. Nu îi cunosc personal. E o ruşine mare ce s-a întâmplat, totul e incredibil. Sută şa sută vor fi daţă afară, altă sancţiune nu e. Când pleci să arbitrezi afară, trebuie să iei acceptul de la FRF, aşa e regulamentul, dacă îl mai respectă cineva din comsia de arbitraj. La noi durează mult anchetele, ăştia ca Deaconu sunt oameni serioşi“.
Reţinuţi de la delegări
"Comisia Centrală a Arbitrilor a fost informată cu privire la situaţia care face obiectul investigaţiei jurnalistice a Gazetei Sporturilor publicată în ediţiile online şi print de ieri şi astăzi, derulând deja o cercetare şi sprijinind Departamentul de Integritate al Federaţiei Române de Fotbal în clarificarea acestui subiect. Arbitri menţionaţi au fost reţinuţi de la delegări urmând ca, după definitivarea cercetării şi stabilirea concluziilor acesteia, CCA să facă publice măsurile pe care le va adopta, rezervându-şi dreptul de a nu oferi alte comentarii până la acel moment", se arată într-un comunicat al CCA postat pe site-ul FRF.
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024