În Botoşani sunt foarte puţine locuri unde poţi să te eliberezi de nevoile fiziologice. Dacă în urmă cu câţiva ani au fost amplasate patru WC-uri ecologice, două lângă Teatrul Mihai Eminescu şi două în capăt 1, în prezent au rămas trei din care este funcţionabil numai unul dintre acestea.
„La cât amar de crâşme avem, iei un suc, te duci la baie"
Reprezentanţii administraţiei locale au decis închiderea WC-urilor ecologice de lângă teatru din cauză că au fost stricate. În zona centrală mai funcţionează doar toaleta subterană de lângă Piaţa Centrală, unde accesul este permis numai
contracost – 1 leu. „
Sunt defecte şi nu pot să funcţioneze. Sunt în mijlocul oraşului şi te umpli de mirosuri. În fine, e focar de infecţii. Celelalte funcţionează, nu e nici o problemă în parc şi la piaţă”, a declarat
viceprimarul Cătălin Alexa. Soluţia ce o propune administraţia locală în cazul unei urgenţe fiziologice este apelarea la WC-urile din cadrul localurilor. „
La cât amar de crâşme avem, iei un suc, te duci la baie. În orice caz, după părerea mea chestiile astea de plastic nu au ce căuta în centrul oraşului. N-am văzut prin alte părţi. Eu cel puţin nu o văd ca pe o soluţie bună. Există nişte soluţii moderne, dar sunt foarte costisitoare. De-alea cu autodezinfecţie”, a afirmat
Alexa.
Toalete publice de peste 100.000 de lei
La insistenţele pensionarilor care joacă şah în parcul Mihai Eminescu, Primăria a finanţat construirea subterană în acea zonă a unui WC public cu acces gratuit, în valoare de peste 100.000 de lei. Din păcate afişele de direcţionare către toalete sunt poziţionate greşit, arătând că intrarea din spatele parcului este în acelaşi timp şi intrarea în WC, deşi poziţia acestuia este la câţiva zeci de metri depărtare, în afara perimetrului grădinii publice.
Pensionarii înduioşează instanţele de judecată cu problemele de prostată
Cu toate că dorinţa pensionarilor de a avea în apropiere un WC a fost îndeplinită,
persoanele de vârsta a treia, pasionaţii de şah, preferă să îşi facă nevoile în plină zi după copacii din parc. Fiind o faptă pedepsită prin lege, poliţiştii comunitari au sancţionat de la începutul anului şi până în prezent cel puţin 10 cetăţeni. „
Poliţiştii locali au depistat în cursul acestui an astfel de gesturi menite să indigneze populaţia. Din păcate este o problemă în primul rând de educaţie a celor care se pretează la astfel de gesturi. Avem aplicate câteva sancţiuni pe această linie, însă o parte dintre ele au fost contestate de contravenienţi în instanţă, invocând motive de boală, invocând că au probleme cu prostata, iar instanţa a fost mai indulgentă”, a declarat
Bianca Albu, purtător de cuvânt Poliţia Locală.
Elsa ŞEICA