Înscrierea candidaților se poate face până pe data de 24 octombrie 2022.
La prezentarea la sediul biroul informare-recrutare, pentru înscriere potențialii candidați se vor avea asupra lor actul de identitate, permisul de conducere (unde este cazul – categoriile B,C).
De asemenea, vor fi informați cu privire la etapele pe care le presupune procesul de recrutare și selecție, respectiv unitatea militară în care urmează să susțină probele de selecție, unitatea sanitară militară unde urmează să susțină examinarea medicală, unitatea militară/centrul de instruire și perioada în care se va executa programul de instruire.
Sunt disponibile, în total, 1695 de posturi, dintre care 77 pentru Forțele pentru Operațiuni Speciale.
Fiecare candidat poate avea 3 (trei) opțiuni (specialități militare - sunt afișate doar la sediul biroului informare-recrutare) la momentul finalizării dosarului (după parcurgerea etapelor de selecție).
Dintre cele aproape 1700 de posturi, la Botoșani sunt disponibile 21.
Criterii de recrutare:
a) vârsta între 18 ani împliniți, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniți, la data finalizării programului de instruire;
b) absolvent cel puțin al învățământului general obligatoriu, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (10 clase);
c) permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, doar pentru arma "auto" şi/sau pentru specialitățile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma "geniu".
Criterii de acordare a punctelor:
- nivelul studiilor absolvite (0 - 12 puncte) :
• - 0 puncte pentru absolvirea ciclului inferior liceal (10 clase – cu certificat de absolvire a ciclului inferior liceal sau școală profesională);
• - 4 puncte pentru absolvirea liceului ( cu Diplomă de absolvire a liceului );
• - media de la bacalaureat cu cele 2 zecimale ;
• - media de la bacalaureat + 1 punct pentru studii postliceale;
• - media de la bacalaureat + 2 puncte pentru studii de licență;
- aptitudini fizice (2 - 12 puncte) - în funcție de rezultatele obținute la selecție;
- apropierea față de unitatea militară (0-12 puncte):
• - 12 puncte dacă în localitatea în care se află unitatea militară aleasă, candidatul, soțul/soția/părinții candidatului/părinții soțului/soției candidatului dețin locuință proprietate personală;
• - 8 puncte dacă distanța dintre unitatea militară și locuința proprietate a candidatul, soțul/soția/părinții candidatului/părinții soțului/soției candidatului este sub 50 de km pe șosea;
• - 4 puncte dacă distanța dintre unitatea militară și locuința proprietate a candidatul, soțul/soția/părinții candidatului/părinții soțului/soției candidatului este între 50 și 100 km pe șosea;
• 0 puncte dacă distanța este peste 100 km.
- serviciul militar în calitate de rezervist voluntar (0-12 puncte):
• - 12 puncte dacă candidatul derulează sau a finalizat cel puțin al treilea contract în calitate de rezervist voluntar;
• - 8 puncte dacă candidatul derulează sau a finalizat al doilea contract în calitate de rezervist voluntar;
• - 4 puncte dacă candidatul derulează sau a finalizat primul contract în calitate de rezervist voluntar.
Ordinea etapelor pe care le veți parcurge este următoarea:
1. Înscriere - la sediul biroului informare-recrutare – până la data de 24 octombrie 2022;
2. Selecție - Centrul zonal de selecție și orientare (CZSO) Câmpulung Moldovenesc - în perioada 26 septembrie 2022 – 11 noiembrie 2022;
Componența probelor de selecție și baremele sunt prezentate de mai multe ori pe pagina, iar data și ora de prezentare a fiecărui candidat pentru selecție, poate fi stabilită oricând în perioadele menționate mai sus, și va fi comunicată prin email sau telefon cu aprox. 4-5 zile înainte de data prezentării.
3. Vizita medicală - Spitalul Militar Clinic de Urgență Iași - în perioada 03 octombrie 2022 -15 noiembrie 2022;
Baremul medical, privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unitățile/instituțiile de învățământ militar, precum și pentru ocuparea funcțiilor de soldat/gradat profesionist, poate fi consultat aici: https://bit.ly/2YLbmMq
4. Selecție specială (medicală și/sau psihologică suplimentară), dacă este cazul (numai pentru specialitățile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto, sau pentru specialitățile militare din Forțe Navale - ambarcați sau pentru specialitățile militare din Forțe Aeriene - naviganți) - în perioada 10 octombrie 2022 – 22 noiembrie 2022;
5. Întocmirea dosarului de candidat - numai după parcurgerea tuturor etapelor anterioare - la sediul biroului informare-recrutare - până la data de 25 noiembrie 2022;
6. Repartizarea pe unități militare, arme/servicii și specialități militare va avea loc în perioada:
• 07 - 08 decembrie (sesiunea I) – afișarea rezultatelor 09 decembrie 2022;
• 21 – 22 decembrie (sesiunea a II-a).
Primul modul de pregătire va începe în data de 09 ianuarie 2023 (doar candidații FĂRĂ stagiu militar).
Candidații cu pregătire militară anterioară vor începe instruirea în data de 06 februarie 2023.
ATENȚIE! Pentru locurile la Forțele pentru Operații Speciale, înscrierea şi depunerea dosarelor de candidat au loc în aceeași perioadă, dar la unitățile stabilite prin arondarea teritorială a structurilor de Forțe pentru Operații Speciale, accesibilă la adresa https://safos.mapn.ro/news/34
Pentru informaţii detaliate se poate lua legătura cu recrutorii FOS telefonic la numărul 0368.734.224 sau prin e-mail la adresa [email protected]
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024