Una dintre cele mai de seama reprezentate ale cântecului popular moldovenesc retrăiește de fiecare dată când zboară momentul în care și-a văzut moartea cu ochii.
Artista din Botoșani Daniela Condurache, cu o carieră de 47 de ani, este considerată una dintre cele mai de seamă reprezentate ale cântecului popular moldovenesc. Cu toate acestea, viața nu a i-a fost deloc ferită de momente de cumpănă, dar și de clipe de coșmar. Interpreta a fost la un pas de tragedie atunci când avionul în care se afla a căzut în gol 2.000 de metri.
În cadrul emisiunii ”40 de întrebări” cu Denise Rifai, Daniela Condurache a făcut mărturisi emoționante despre nenumăratele momente în care viața a pus-o în situații limită.
Așa este și cel în care, în urmă cu ceva ani, pe când se întorcea dintr-un turneu în Australia, a fost la un pas de tragedie în timpul zborului, când avionul în care se afla a căzut în gol 2000 de metri.
„Am făcut un atac de panică ce nu mă părăsește! Din această cauză, când am avut un spectacol cu Corina Chiriac la Roma, eu am făcut trei zile cu autocarul, în timp ce ea a zburat două ore!”, a subliniat Daniela Condurache.
A făcut un atac de panică teribil, pe care îl retrăiește și astăzi când este nevoită să zboare cu avionul.
”Din când în când, la un interval de ani, mă urc în avion când sunt pusă în față faptului împlinit! Însă, tot într-un turneu cu nasa mea, Laura Lavric, am plecat din Iași, am dormit la dansa, ne-am trezit dimineață, am plecat la aeroport, toate bune și frumoase! Nasa mea încurajându-mă: ”Hai, mergem, hai că nu se întâmplă nimic! Dacă ferească Dumnezeu murim, murim împreună! Ce ai atâta frică?” Îmi fac vânt eu frumos, mergem la aeroport, intru și stand la rând la bagaje, am început să-mi transpire mâinile, am început să tremur și să mă ia toate căldurile și am avut nevoie de asistență medicală! M-am urcat în avion, dar numai Dumnezeu știe cum! Eu în avion citesc numai cărticele de rugăciuni! Nu am treabă cu nimeni! Nu vorbesc cu nimeni! Întrebați-l și pe Marcel Pavel!”, a mărturisit artista Daniela Condurache la ”40 de întrebări”.
Puțini știu că, îndrăgită de public prin felul ei de a fi, dar și prin intermediul piesele pe care le interpretează, Daniela Condurache s-a bucurat de un real succes în cadrul concertelor și a emisiunilor televizate, renunțând la viața personală în favoarea carierei, scrie Fanatik.
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024