Cu doar o săptămână înainte de alegerile locale, un eveniment care a adunat la un loc zeci de botoșăneni, dar și un ambasador, doi parlamentari și chiar unii candidați, a reușit o performanță greu de atins în vremurile noastre: nu s-a rostit nici un cuvânt despre politică, nu s-au făcut promisiuni. Nu au lipsit, însă, aplauzele.
Și asta pentru că, așa cum au recunoscut toți cei prezenți, calitatea evenimentului nu a permis niciun derapaj de acest fel. În fața artei, politica a fost nevoită să rămână deoparte.
Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la trecerea la cele veșnice a unuia dintre intelectualii de seamă ai Botoșanilor, prieten în vremea sa cu Mihai Eminescu și, mai târziu, cu George Enescu. Născut în Botoșani, într-o veche familie de armeni, Andronic Țăranu a urmat cursurile Școlii de Belle Arte din Iași, dar și studii muzicale cu Eduard Caudella.
A activat ca diriginte la Poștă în Botoșani, însă a desfășurat și o intensă activitate culturală și creativă, pictând și susținând concerte în fața publicului botoșănean.
A fost un strălucit violonist, unul dintre întemeietorii Societății muzicale „Armonia” (1883), însă a lăsat și numeroase compoziții, într-un volum-manuscris de cca. 200 de piese muzicale, potrivit celor consemnate de istoricul Ionel Bejenaru, unele dintre ele cunoscute și apreciate de George Enescu.
Și contribuția sa nu se oprește aici. Andronic Țăranu a scris un Tratat de pictură, publicat la Botoșani, în anul 1906. De asemenea, a semnat articole în presa botoșăneană a vremii („Curierul Român” și „Revista Moldovei”), schițe, catrene. A încetat din viață în martie 1930.
După aproape un veac, numele lui Andronic Țăranu a revenit în atenția publicului datorită Concursului de artă plastică organizat începând din 2019 de către Filiala Botoșani a Uniunii Armenilor din România.
Sâmbătă, 19 septembrie 2020, la Galeriile de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani a avut loc premierea lucrărilor înscrise la Concursului de artă plastică ”Andronic Țăranu”, precum și Expoziția de artă fotografică intitulată "Armeni în România", de Andreea Tănase, cuprinzând fotografii din întreaga comunitate armeană din România.
Evenimentul s-a bucurat de prezența Excelenței Sale Ambasadorul Republicii Armenia, Sergey Minasyan, însoțit la Botoșani de președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, precum și de reprezentantul armenilor în Parlamentul României, deputat Varujan Pambuccian.
Întâlnirea a avut o multiplă semnificație. Astfel, pe lângă Zilele Europene ale Patrimoniului, marcate pe 19 septembrie, evenimentul a fost dedicat și Zilei Naționale a Republicii Armenia (21 septembrie). Nu în ultimul rând, publicul a asistat, sâmbătă, la o expoziție menită să dovedească încă o dată, dacă mai era nevoie, că rolul armenilor la dezvoltarea orașului Botoșani nu s-a sfârșit nici după secole de conviețuire.
Cel căruia i se datorează organizarea concursului este șeful filialei botoșănene a Uniunii Armenilor din România, Cristian Lazarovici. Acesta le-a mulțumit celor prezenți la vernisajul celor două expoziții, accentuând totodată că la eveniment se află membri ai comunității armenești din multe județe ale țării.
”Mulțumesc celor prezenți astăzi, în primul rând Excelenței sale, Ambasadorul Republicii Armenia, Sergey Minasyan, care în al treilea an de mandat în România este pentru a treia oară la Botoșani. De asemenea, domnului președinte al Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, cel care m-a susținut de fiecare dată în proiectele pe care le-am inițiat, domnului deputat Varujan Pampuccian, reprezentantul în Parlamentul României al Uniunii Armenilor din România și tuturor celor care au fost alături de mine în realizarea acestui eveniment. Mulțumesc celor care au ajuns astăzi la Botoșani, din comunitățile armenești din țară, de la Suceava, Roman, Tg. Ocna. Mulțumesc că ați reușit să ajungeți la acest eveniment dedicat lui Andronic Țăranu, o personalitate multiplă, un pictor și muzician, foarte bun prieten cu Mihai Eminescu, un eveniment pe care îl dedicăm totodată sărbătoririi zilei de 21 septembrie, când este ziua Națională a Republicii Armenia”,
Cristian Lazarovici, președinte Filiala Botoșani UAR
La rândul său, Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia în România, s-a declarat impresionat de numărul mare de participanți.
”Sunt pentru a treia oară aici, de fiecare dată am venit la invitația lui Cristian Lazarovici, președintele Filialei Botoșani a Uniunii Armenilor din România, care a organizat numeroase evenimente culturale dedicate ori uniunii armenilor ori tradițiilor armenești în România. De asemenea, cu atât mai mult îmi exprim mulțumirile cu cât acest eveniment este dedicat și Zilei Naționale a Republicii Armenia – 21 septembrie, zi care marchează ziua referendumului pentru independență din 1991”,
Excelența Sa Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia în România
Comunitatea armeană din România este una dintre cele mai vechi comunități armene din Europa, a amintit diplomatul în fața celor prezenți. Însă la Botoșani se găsește una dintre cele mai vechi biserici armenești din Europa, un fapt cu o adâncă semnificație pentru poporul său.
”Pentru noi, autoritățile Republicii Armenia, Botoșaniul este o pagină indispensabilă de pe harta diasporei. Acestui efort de păstrare a identității armene pe pământ românesc i se adaugă și preocuparea de a menține relații strânse cu patria mamă și vreau să mulțumesc aici reprezentanților comunității în Parlament și conducătorilor Uniunii. Probabil că una dintre cele mai importante contribuții pe care poporul armean a adus-o civilizației universale vine din domeniul artelor și științei. Și este semnificativ că această expoziție se referă și la tradițiile armenești. Vreau să mulțumesc tuturor participanților, celor tineri în curs de afirmare, pictorilor afirmați, mulțumesc și Andreei Tănase pentru că a făcut în așa fel încât prin munca ei comunitatea armeană din România să fie mai vizibilă. Mulțumesc lui Cristian Lazarovici, tuturor participanților care au sprijinit eforturile noastre în cadrul comunității”,
Excelența Sa Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia în România
Deputatul Varujan Vosganian, care este și președintele Uniunii Armenilor din România, a avut parte și de o surpriză: a găsit în expoziție un portret care îl reprezintă, lucrarea aparținând unui pictor înscris în concurs.
”Felicit participanții la această expoziție, lucrările sunt impresionante. L-am întrebat pe domnul Lazarovici dacă le va păstra, a spus că va păstra numai picturile premiate, i-am spus să le premieze pe toate, mai puțin portretul meu, care sper să nu fie premiat, este hors concours. Dar mulțumesc și celui care a pictat-o pe fiica mea în hainele de mireasă, e o amintire frumoasă”,
Varujan Vosganian, președintele UAR
Deputatul a apreciat la modul superlativ lucrările expuse în expoziția care are meritul de a aduce în atenție tradițiile comunității armenești. De asemenea, a făcut referire la personalități, edificii armenești, momente simbolice din istoria armenilor, toate acestea regăsindu-se sub diferite aspecte în picturile de pe simezele Galeriilor, dar și în fotografiile semnate de Andreea Tănase.
”Am putea povesti istoria armenilor din România pornind de la această expoziție impresionantă și care ne încurajează să credem că acest concurs va deveni un eveniment de anvergură națională. Andreea Tănase a făcut un album care va rămâne, probabil, ca una dintre oglinzile miraculoase ale comunității noastre. Este un eveniment important în viața Botoșanilor și cred că de aici vor porni și mari figuri ale artei românești”,
Varujan Vosganian, președintele UAR
Un succint discurs a venit apoi din partea deputatului Varujan Pampuccian, care a remarcat, la rândul său, asistența numeroasă, dar și calitatea lucrărilor prezentate.
”Eu sunt foarte impresionat de numărul mare al celor care au venit să viziteze expoziția, chiar sunt impresionat, nu mă așteptam. Este un lucru extraordinar. Am văzut multe expoziții de felul acesta și de cele mai multe ori m-am gândit că ele seamănă cu un insectar. Aceasta nu seamănă cu un insectar. Aceasta este o expoziție vie. Și este meritul deopotrivă al celor care au pictat, al Andreei, care ştie să taie felii de timp, dar alea care trebuie, precum și al lui Cristi, care s-a îngrijit de toată expoziţia. Este limpede că aici deja se creează o tradiţie. Este momentul să vizităm expoziția și să plecăm de aici mai prieteni decât înainte de a o vedea”,
Varujan Pampuccian, deputat
Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată premierii participanților la Concursul de artă plastică ”Andronic Țăranu”, precum și prezentării fotografiilor care ilustrează viața comunității armenești.
”Sunt fotografii din toată țara, din tot ce înseamnă spațiul armenesc românesc. Așa cum s-a spus, sunt felii de timp pentru care mulțumim artistei, jurnalistei, fotografului și omului Andreea Tănase”,
Ana Florescu, muzeograf Galeriile de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani
Anunțarea premianților i-a revenit unui membru al juriului, prof. Angela Hreniuc prezentând mai întâi un argument al celor care au analizat lucrările înscrise în concurs.
”Juriul nostru a analizat lucrările participanților și din punct de vedere al calităților artistice, compoziționale, cromatice, tehnică de lucru, dar și privind gradul de îmbinare a unor simboluri, a unor elemente specifice etniei armenești, în compoziții care să fie cu un anumit grad de abstracție dar în același timp care să transmită o încărcătură de idei privitorului. Calitatea lucrărilor a crescut, artiștii au privit cu seriozitate acest concurs”,
Prof. Angela Hreniuc, președinte juriu Concursul de artă plastică ”Andronic Țăranu”
Au fost acordate diplome de participare, mențiuni, premii speciale și premiile I, II și III celor care au prezentat lucrări în cadrul concursului de artă plastică (vezi video jos).
La secțiunea elevi de liceu, s-au clasat pe primele locuri: Cosmina Loredana Buraga – Premiul III, Daria Budeanu Mihalachi – Premiul II, Delia Burcă – Premiul I.
La secțiunea adulți, clasamentul primilor trei a fost: Aurel Azamfirei – Premiul III, Dan Aconstantinesei – Premiul II, Cristian Bârzoieș - Premiul I.
De asemenea, au fost oferite două premii din partea Ambasadei Republicii Armenia în România, premii ce au fost acordate deținătorului Premiului I (Cristian Bârzoieș), precum și unei lucrări reprezentative (autor Rodica Todirișcă).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024