Sub acest nume elevii liceului Demostene Botez, ca în fiecare an au lucrat umăr la umăr și au reușit să aducă la final organizarea spectacolului de Crăciun, care a rupt o bucată din timp și a adus-o în inimile noastre.
Programul s-a rezumat la colinde cântate individual sau în cor, la scenete inspirate din originea religioasă a acestei sărbători și la datinile cu atât de multă vechime, ce păstrează tradiția neamului românesc, se arată într-u comunicat de presă.
În drumul ei spre activitate, Ines Bălănescu, prezentatoarea spectacolului, l-a întâlnit pe Moș Crăciun. Obosist de atâta drum și trudă, l-a invitat pe scenă pentru a răspândi bunătatea care l-a însoțit în tot acest timp în meseria lui.
Elevii de gimnaziu au interpretat sceneta Nașterea Mântuitorului, iar Chelărașu Ana Maria ne-a incântat cu vocea sa, interpretând ‘’Galbenă gutuie”. Dansul popular a fost pus la loc de cinste de către ansamblul “Flori de busuioc” Trușești, iar invitații de seamă au fost ansamblul de muzică corală ,,Biruitorii’’, al Seminarului Teologic ,,Sf. Gheorghe” Botoșani, care au răspândit prin cântec magia Crăciunului. Ansamblul ,,Flori de măr” al Liceului ,,D. Botez”Trușești, a transpus în scenă dansul măștilor, dansul căprițelor, cel al căiuților, au colindat, urat și semănat.
Programul prezentat a dorit ca spiritul Crăciunului să dăinuie azi, mâine și mult timp de acum încolo.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024