Asociaţia “Ne Trebuie Speranţă” şi Fundaţia Star of Hope au sărbătorit, luni, Ziua Internaţională a Sindromului Down, printr-un spectacol maraton organizat la Teatrul Mihai Eminescu, în parteneriat cu Asociaţiile B-Right Media şi “Vis deArtist” şi în regia artistică a profesoarei Cătălina Constantinovici.
Botoşănenii au luat cu asalt sala de spectacole a instituţiei care s-a dovedit neîncăpătoare, adulţii şi copiii stând printre scaune, la marginea rândurilor sau chiar pe scenă. Momentele artistice au fost asigurate de copii de toate vârstele, de la pitici de grădiniţă până la liceeni. Programul a cuprins o varietate de genuri, de la muzică uşoară şi populară, la recitări, scenete, dans şi teatru de păpuşi. În spirit solidar, profesorii au renunţat pentru câteva ore la grevă şi şi-au însoţit copiii în sala de spectacole, pregătindu-i pentru evoluţia pe scenă şi fiind răsplătiţi cu aplauze. Alte moment artistice au fost asigurate de Şcoala Populară de Arte, Clubul de Dans Sportiv Unik Dance şi Asociaţia Culturală “Vis de Artist”.
Membrii Asociaţiei „Ne Trebuie Speranţă” s-au alăturat micilor artişti, demonstrând cât de benefică este pentru ei socializarea şi incluziunea.