S-au trăit momente desprinse dinaintea revoluției sâmbătă seară la Cinema Unirea. Instituția a fost luată din nou cu asalt cu ocazia proiecției speciale a lungmetrajului ”Octav”.
Deși filmul fusese deja difuzat atât la vechiul cinema, cât și la multiplexul din mall, sute de botoșăneni au ținut să-l vizioneze și să profite de prezența la Botoșani a protagoniștilor.
Astfel, la 19:00, ora de debut, zeci de oameni se aflau în holul cinematografului dezamăgiți că nu mai au găsit bilete.
Până la urmă, Viorel Hrițcu, directorul Cinema Unirea, a permis accesul tuturor celor care au dorit să-l vadă pe... ”Octav”, astfel că unii spectatori au urmărit filmul în picioare, la fel ca înainte de 22 decembrie 1989.
”Octav” redă povestea unui român întors în țară după decenii petrecute în străinătate pentru a-și recupera casa naționalizată de comuniști. Reușește, iar revenirea în locurile unde a copilărit îi trezesc o mulțime de amintiri, unele fericite, altele mai puțin plăcute, acestea schimbându-i în final, parțial, decizia de a vinde imobilul. Peste toate este însă și povestea primei iubiri, de la vârsta inocenței, retrăită la 84 de ani.
Dincolo de film, pe care mai mult ca sigur o bună parte a botoșănenilor veniți sâmbătă la Cinema Unirea, l-au văzut deja, a fost însă întâlnirea cu oamenii care au făcut posibilă apariția acestuia: regizorul Serge Ioan Celebidachi, producătorul Cristina Dobrițoiu și actorul Marcel Iureș.
La finalul proiecției aceștia au urcat pe scenă, și, pe lângă ropote de aplauze, o primire extrem de călduroasă, spectatorii le-au adresat o mulțime de întrebări, de la locul în care s-a filmat (Câmpulung Muscel și Buftea) până la onorariul primit de actorul principal (nedivulgat).
Regizorul, fiul celebrului dirijor Sergiu Celebidachi, a relatat că decizia de a turna filmul în România a venit după ce soția sa a citit scenariul și i-a spus că aici este locul ideal pentru o asemenea poveste.
Personajul principal a trebuit să joace alături de o mulțime de copii, lucru care n-a fost tocmai facil.
”A întrebat cineva cum a fost să jucăm cu copiii? Greu! Greu! Nu pentru că ei nu sunt talentați. Au o altă temperatură, sunt mult mai cinstiți, nu disimulează, ei nu se prefac că știu mai multe decât știu și sunt capabili de mai mult decât sunt. Au nevoie de prietenie și de încredere reciprocă. Dacă le-ai câștigat încrederea și îți sunt parteneri, e perfect, ai chiar de învățat de la ei. Multe! Ideea este să nu-i înșeli”,
Marcel Iureș, actor.
Actorul care a jucat în mai multe producții de la Hollywood a arătat că ”este o mare onoare pentru noi să fim aici și o enormă bucurie”, în fața spectatorilor, fiindcă doar așa își pot verifica prestația artistică.
Producătorul a insistat asupra eforturilor depuse de Viorel Hrițcu de a-i aduce la Botoșani și de ține în viață Cinema Unirea.
”Sperăm ca acest cinematograf să funcționeze în continuare. Știm că se chinuiește foarte tare să-l mențină”,
Cristina Dobrițoiu, producător.
Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Dana Rogoz, Vlad Rădescu, Lia Bugnar, Maria Obretin, Eric Aradits, Alessia Tofan mai fac parte din distribuția filmului.
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024