Salarii, salarii şi iar salarii, aproape numai la asta s-a rezumat şedinţa Comisiei de Dialog Social (CDS) desfăşurată vineri la Palatul Administrativ în prezenţa ministrului Gabriel Petrea şi a tuturor parlamentarilor de Botoşani.
Fără excepţie, toţi sindicaliştii prezenţi la CDS au expus revendicări privitoare la lefuri şi aceasta în ciuda avalanşei de creşteri declanşată de la începutul anului.
Noua problemă este însă că aceste majorări au produs noi diferenţe, aşa că acum angajaţii, cu o singură excepţie toţi proveniţi de la unităţi de stat, vor alte măriri ca să se elimine ceea ce ei au denumit inechităţi.
Pe rând, liderii din Poliţie, Sănătate, Învăţământ au susţinut că domeniul lor de activitate este cel mai important şi trebuie tratat în mod special.
Ba mai mult, Elena Temciuc, preşedintele Sanitas Botoşani, a cerut chiar o lege specială de salarizare doar pentru sistemul sanitar susţinând, ca exemplu, că un contabil de spital munceşte mai mult decât oricare altul.
„Haideţi să nu ne mai uităm în curtea vecinului”, a replicat Gabriel Petrea, care a cerut sindicaliştilor să acorde atenție măririlor operate în domeniul lor. De asemenea, răspunsul general a fost că legea salarizării unitare, care va intra în vigoare la începutul acestui an, va rezolva toate inechităţile din sistem.
„Asta e ce putem face cu bugetul pe care îl avem acum”, a concluzionat ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social.
În corul nemulţumiţilor a intrat şi Paul Şerban, medic de familie, care i-a adus ministrului la cunoştinţă că prin creşterea salariului minim pe economie medicii din branşă vor rămâne cu mai puţini bani deoarece, având angajaţi asistenţi, vor trebui să dea mai mulţi bani la bugetul de stat. Iar astfel medicii de familie nu vor beneficia de nici o creştere a veniturilor, ceea ce în opinia sa este discriminatoriu întrucât medicilor din spitale le-au crescut considerabil lefurile.
Nici măcar un singur lider sindical nu s-a arătat preocuparea de oamenii pe care îi deservesc prin munca lor, de serviciile pe care le prestează, de comportamentul oamenilor din sistem față de contribuabilii care le plătesc salariile și care acum ar trebui să le rezolve practic și... inechitățile.
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca vă așteaptă la un Halloween de poveste: Dovlecelul care sperie microbelul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024