Ajuns la a XII – a ediție, festivalul Floare Albastră organizat de Primăria și Consiliul Local Mihai Eminescu a avut parte în prima zi de cea mai mare asistență din istorie.
Mii și mii de oameni din comună, dar și din Botoșani și din localitățile învecinate s-au deplasat sâmbătă seară la Ipotești pentru a o vedea pe celebra artistă, revenită după mai mulți ani în județul nostru.
Fluxul extraordinar de oameni a format rânduri de mașini, pe ambele sensuri de mers, dinaintea zonei Memorialului Ipotești și până la jumătate de kilometru după stadionul Luceafărul.
S-a ajuns să se meargă pe un singur sens, s-au creat blocaje, fiind necesară intervenția mai multor polițiști pentru dirijarea circulației.
De altfel, pe arena nou construită în centrul comunei au și avut loc spectacolele primei seri.
Andra a intrat după ora 21:00, moment în care tribunele erau pline, iar pe teren, fiindcă acolo a fost amplasată scena, se aflau câteva mii de oameni.
Fostul primar și deputat al comunei a și estimat prezența la circa 10.000 de oameni.
”De 12 ani încercăm să aducem nume și nume, iar în acest an cred că am dat lovitura. Se vede că este un minunat stadion care este plin. Mă bucură acest lucru și nu pot decât să le urez tuturor o vizionare plăcută a acestui festival. Anii trecuți aveam 3.000 – 4.000 de oameni, depindea și de vreme, dar în acest an văd că și vremea ține cu noi”,
Verginel Gireadă, inițiatorul festivalului ”Floare albastră”.
Aceasta a adăugat că manifestarea este organizată cu fonduri din sponsorizări și de la Consiliul Local.
Revenind la spectacol, trebuie spus că jurata de la ”Românii au talent” și-a respectat blazonul și a tratat cât se poate de serios reprezentația de la Botoșani.
A venit cu o echipă formată din peste 10 oameni, a interpretat toate hiturile sale, a dansat, a vorbit cu publicul și toate acestea în timp ce în spatele său, pe un ecran uriaș, erau difuzate imagini din videoclipurile sale.
”Mă bucur tare mult că am revenit în fața voastră după multă vreme, ce-i drept, și mă bucur că sunteți într-un număr atât de mare și sper că ați venit să vă simțiți bine, gata de petrecere”,
Andra la Ipotești.
Numele artistei care a cântat până spre ora 22:30 a fost strigat în numeroase rânduri de spectatori, mai ales adolescentele dovedind că știu la perfecție textele melodiilor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
COD GALBEN prelungit: Meteorologii au actualizat prognoza
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024