Practic această cerință vine în acoperirea unor nevoi pe care le au unii botoșăneni care locuiesc în zone cu case.
Străzile unde își au locuințele sunt extrem de înguste și nu permit accesul a două autoturisme în același timp.
Și nu sunt puține exemplele de acest gen.
Unul dintre ele este strada Sofian, îngustă prin structură și unde o parte dintre proprietarii caselor din zonă au acceptat să își mute gardurile și astfel Primăria a putut amenaja trotuare sau refugii în cazul în care se întâmplă să se întâlnească două mașini, din sensuri opuse.
Acolo însă unde donațiile au fost refuzate, accesul pietonal poate fi făcut doar pe carosabil.
„Foarte important, pentru cei care solicită asfaltarea drumurilor, avem foarte multe cereri la Primărie. Trebuie să știe că trebuie să avem o lățime a străzii pentru a fi asfaltată. Aici este unul dintre exemple (foto jos, n. red.), unde nu avem lățimea corespunzătoare a străzii și atunci cetățenii ar trebui să doneze Primăriei teren pentru a face două benzi”,
Cosmin Andrei, primar
Un alt exemplu este o stradă perpendiculară cu strada Neculai Sofian, unde de asemenea riveranii întâmpină greutăți cu accesul la locuințe.
Pentru a se putea interveni, drumul trebuie să aibă o lățime de minimum șapte metri.
„Dacă nu avem această lățime de șapte metri nu putem asfalta, oricât de mult și-ar dori dlor. Sunt multe străzi în municipiu care au o lățime foarte mică, sub această dimensiune, de șapte metri. Dar acolo unde sunt case construite și străzile sunt așa dintotdeauna am adaptat proiectul și trotuarele astfel încât să putem asfalta. Dar unde avem un cartier nou nu înțeleg de ce oamenii nu cedează o suprafață de teren astfel încât să avem și căi de acces”,
Cosmin Andrei, primar
În municipiu sunt sumedenie de zone cu case care s-au dezvoltat în Botoșani cu străzi unde nu încap două mașini. Iar acest lucru se întâmplă pentru că oamenii au mers cu gardul până la limita de proprietate nefiind dispuși să cedeze și pentru străzi, a concluzionat primarul orașului.
Primăria nu poate impune cedarea de terenuri pentru turnarea asfaltului pe anumite drumuri periferice însă nici nu poate interveni cu utilaje pentru asfaltare, dacă acestea sunt mult prea înguste.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024