Pe 16 aprilie la o unitate spitalicească din județ a avut loc sesiune de concursuri pentru două posturi pe durată nedeterminată. De această dată concurenții s-au înghesuit, dar încă nu se știe dacă se vor ocupa locurile.
La Spitalul Municipal din Dorohoi, viitorii asistenți medicali nu par să se pregătească suficient, o spune chiar managerul unității spitalicești. „La Obstetrică Ginecologie pe un post temporar de asistent generalist, am avut două solicitări, una a luat examenul și cealaltă nu. Urmează proba interviului, care va avea loc marți. Pentru postul temporar de îngrijitoare la secția de Interne, am avut un singur candidat care a picat examenul" a afirmat managerul Stelian Gherasim.
Medicul este de părere că indiferent de specializarea pentru care este scos postul la spital, candidații trebuie să fie pregătiți pentru toate situațiile.
„Marea mea nemulțumire e că ori nu știu să învețe, ori sunt superficiali și nu-și cunosc interesul. Spre exemplu , subiectele de la Obstetrică Ginecologie, nu au fost numai din acest domeniu. Un asistent de la această secție se ocupă de patologia sarcinii și a femeii, dar trebuie să știe și patologia individului ca atare, hepatite, astm bronșic, ciroză hepatică, pneumonii. Aici incidența acestor afecțiuni este mai mică. Cred că nu știu să rețină lucrurile esențiale. În medicină sunt foarte multe noutăți, dar în principiu stenozele rămân aceleași, ca manifestări clinice sunt aceleași", a adăugat managerul.
Pentru concursul programat pe 23 aprilie sunt mai multe posturi și candidați, dar probabil data concursului se va amâna pe 26 aprilie, pentru că managerul are în plan deplasarea la Congresul de Medicină Internă, iar candidații vor fi anunțați în timp util de schimbare.
(M.A.)
Declarația zilei 24 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Gabriela Erdic
Jan 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Atenție șoferi! CODUL GALBEN de ceață și polei este în continuare prelungit
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile