Una dintre cele mai atractive oferte educaţionale ale anului vine de la o unitate de învăţământ care se angajează să asigure absolvenţilor locuri de muncă în Germania. Şcoala Postliceală „Dr.Doc. Enescu Longinus” a încheiat un contract cu o agenţie de plasare a forţei de muncă prin care minim 50 de elevi vor primi burse de studiu.
Mai exact, prin intermediul Open Job Line, se suportă jumătate din taxa de şcolarizare pentru cursanţii de la profilul de asistent medical generalist pentru toţi cei trei ani de studiu. Cum taxa este de 2.000 de lei în anul I şi câte 2.300 de lei în anii II şi III, înseamnă că elevii sunt subvenţionaţi în total cu 3.300 de lei. În schimb, ei trebuie să semneze contracte cu partenerii germani prin care se angajezează să nu abandoneze şcoala şi să nu părăsească timp de doi ani locul de muncă repartizat după absolvire.
Ei vor fi pregătiţi încă din primul an pentru munca în cea mai dezvoltată ţară a Uniunii Europene şi vor efectua cursuri de Limba Germană până la terminarea şcolii postliceale. La final, vor susţine Testul Goethe într-un centru universitar acreditat din România.
„Contractul este valabil până în 2019. Important este ca absolvenţii să plece în Germania prin această firmă de recrutare. Din toate firmele care au venit cu oferte la noi s-au dovedit a fi cei mai serioşi, sunt cei care investesc cu adevărat în aceşti tineri. Firma are obligaţia să le asigure un loc de muncă decent, iar cursanţii să înveţe Limba Germană”,
Mirela Andrici, director Şcoala Postliceală „Dr.Doc. Enescu Longinus”.
Oferta este valabilă începând cu anul de învăţământ 2016 – 2017 şi funcţionează după principiul „primul venit, primul servit”, în sensul că primii cursanţi înscrişi vor fi şi cei care beneficiază de punerea în practică a parteneriatului cu firma de recrutare, bineînţeles, dacă elevii îşi doresc acest lucru.
1.600 de euro ar fi salariul de plecare pentru un absolvent de la „Longinus” ajuns în Germania.
Înscrierile se fac la sediul din Calea Naţională 123, în incinta Şcolii de Cooperaţie.
(P)
CITEŞTE ŞI:
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Speranța lui Iftime „s-a rupt” în ultimul meci amical: Este supărarea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Jandarmii au lansat o campanie națională pentru proteste pașnice – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Românii vor putea călători fără viză în SUA de la sfârșitul lunii martie
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile