Cei peste 100 de asistenți medicali care cer să fie încadrați la grad principal, au trecut cu protestele la un nou nivel. După ce au ieșit fără sorți de izbândă în stradă și au pichetat sediul Consiliului Județean Botoșani, mai nou au optat o altă formă de protest, mai agresivă și anume greva foamei.
Nu s-a ajuns până la acest nivel pentru că, urmare a unei discuții purtată luni, 19 aprilie 2016 între reprezentanții sindicatului, ai conducerii Spitalului Județean și CJ Botoșani s-a ajuns totuși la un acord de principiu.
”S-a ajuns la următoarea înțelegere. Începând cu 1 mai 2016 se va acorda gradul principal pentru un număr de 17 asistenți medicali. De asemenea, începând cu 1 iunie 2016 se va acord gradul principal în funcție de numărul de asistenți medicali care se pensionează”
Medicul Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean
17 este numărul celor care vor fi încadrați în grad principal pentru că tot atâtea persoane din această categorie de personal s-au pensionat din octombrie 2015 și până în prezent. Pe măsură ce alți asistenți medicali cu grad principal vor ieși la pensie, alții, din rândul celor ce stau pe lista de așteptare ad-hoc le vor lua locul.
Cum vor fi ei selectați?
”Sunt două variante, una propusă de sindicat, ei vin cu lista lor de persoane și o variantă propusă de conducerea spitalului care prevede să acorde gradul principal asistenților cu salariul cel mai mic”
Medicul Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean
Promovarea în grad principal presupune și măriri ale salariului lunar pentru asistenții medicali în cauză. Pe această speță, reprezentanții sindicatului au deschis un proces în instanță dar care a fost însă pierdut. (G.E.)
Expoziție de fotografie organizată de Centrul de Creație
Oana Sava
Jan 08, 2025
Centru medical de la Botoșani ÎNCHIS din această lună
Oana Sava
Jan 08, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Tipuri de debitmetre industriale
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
APEL pentru un botoșănean internat la Terapie Intensivă care are nevoie de sânge
Oana Sava
Jan 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile