Ministrul Muncii a anunţat că nu toate cărţile de muncă sunt scanate, unele dintre ele fiind deja pierdute sau aflate în arhive care nu pot emite adeverinţe de vechime.
Aproximativ 20% dintre cărţile de muncă înfiinţate înainte de introducerea REVISAL nu sunt scanate, iar unele dintre cele scanate nu sunt de bună calitate, astfel încât Casele de Pensii nu pot ţine cont de ele, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, potrivit Adevărul.ro.
„În perioada 2006 – 2008, Casele de Pensii au scanat cărţile de muncă. Nu toate, se estimează un procent de 80%. Verific, la sânge, procentul. Am cerut, desigur, explicaţii detaliate privind renunţarea, de către cei care au avut sarcina să facă scanarea, la obiectivul integrării tuturor informaţiilor din Cărţile de muncă în sistem”, a declarat ministrul, adăugând că nu i se pare normal că oamenii care vor să se pensioneze sunt nevoiţi în continuare să aducă adeverinţele care să le ateste vechimea, atât timp cât aceste informaţii ar fi trebuit să fie centralizate şi deţinute de o singură instituţie.
„Să răspundă cei din sistem, cei care trebuie să le aibă (cărţile de muncă scanate – n. red.)”, a adăugat Alexandru.
Ministrul a explicat că în urma cerificărilor pe care le-a efectuat a descoperit că scanările nu sunt de bună calitate.
„Casele de Pensii spun că nu pot avea încredere în corectitudinea informaţiilor. Pe scurt, bani aruncaţi, timp irosit. Sunt oameni cărora nu le pasă că se irosesc resurse. Cineva nu şi-a făcut treaba şi cineva a decis să se renunţe, oprind practic România în loc cu câţiva ani şi purtând pensionarii pe drumuri pe la angajatori/ITM etc.”, a adăugat Alexandru, potrivit Adevărul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024