O dovadă crasă de inconștiență care ar fi putut duce la producerea unor tragedii pe drumurile publice.
În cursul zilei de astăzi, polițiștii din Hlipiceni au oprit pe Drumul Județean DJ 282, în comuna Albești, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult de atât, acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Tânărul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii a două infracțiuni la regimul rutier.
În ultimele zile, mai mulți șoferi au fost depistați în trafic cu nereguli, cei mai mulți fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, în cursul zilei de marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, au oprit pentru control, pe Drumul Comunal DC 48, din orașul Flămânzi, un bărbat de 53 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: De pe șantierele lumii la Botoșani, pe calea Dreptei spre Senat – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Sfaturi practice pentru organizarea eficientă a congelatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024