„Prin stropire cu apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, se binecuvântează drumul acesta prin sfințire cu apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin”.
Înalt Prea Sfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ajuns în după amiaza zilei de vineri, 21 aprilie 2023 la Botoșani.
A acceptat să participe la sfințirea „Drumului Mănăstirilor”, DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni, la invitația conducerii Consiliului Județean Botoșani.
Acest drum a fost finalizat pe partea de modernizare în toamna anului 2022, recepția fiind efectuată săptămâna trecută. Doina Federovici, președintele CJ Botoșani a gândit o altfel de inaugurare și l-a invitat pe ÎPS Teofan să binecuvânteze aceste drum cunoscut ca fiind al mănăstirilor, datorită încărcăturii spirituale.
Cu o distanță de aproximativ 13 kilometri, drumul județean face legătura între mai multe mănăstiri, punctul de plecare fiind chiar Zosin, cu deplasare către Vorona unde se află Mănăstirea Voronei și Mănăstirea Sihăstria Voronei, mai departe cu trecere pe la Schit Oneaga și în final cu oprire la Mănăstirea Coșula.
Parcurgerea acestui drum al mănăstirilor este considerată a fi o incursiune atât spirituală cât și în natură, fiindcă trece prin pădurile Voronei. Traversează așadar comuna Vorona, cu trecere prin Cristești și mai apoi către comuna Coșula.
Cu aceste argumente, Doina Federovici a organizat evenimentul religios de astăzi, cu începere de la ora 15:00. Zona a fost înțesată de oameni, localnici din cele trei comune în frunte cu primarii, funcționari din Consiliul Județean și consilieri județeni, parlamentarii PSD, conducerea Județului și bineînțeles preoți sau călugări de la Sihăstria Voronei.
Mitropolitul Teofan a fost întâmpinat cu pâine și sare și a oferit binecuvântare tuturor celor prezenți. Ulterior a adresat câteva cuvinte de mulțumire pentru cei prezenți.
Reabilitarea drumului a fost făcută cu fonduri în valoare de 37 de milioane de lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și cu aportul Consiliului Județean.
Vom reveni cu mai multe informații de la acest eveniment
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024