Botoșănenii afectați au solicitat ajutorul instituțiilor statului.
Comisarii de la Garda de Mediu Botoșani au dat curs sesizării, ca urmare a disconfortului creat de imisiile de praf, zgomot și bitum pe carosabil.
Prin imisii se înțelege transferul poluanților în atmosferă către un receptor.
O echipă de comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani a efectuat o acțiune de inspecție și control la obiectivul Stație de betoane și Stație de preparare a mixturilor asfaltice din cadrul Bazei de producție și valorificare deșeuri care se află pe Bulevardul George Enescu.
Au fost constatate o serie de neconformități, încălcări ale condițiilor impuse în autorizația de mediu privind: emisiile de praf, gestionarea deșeurilor pe amplasament, întocmirea fișelor cu date de securitate pentru preparatele produse și puse pe piață, pentru care s-au stabilit un număr de 16 măsuri cu temen de realizare.
S-au aplicat două sancțiuni contravenționale: o amendă de 50.000 lei și un avertisment.
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cătălin Silegeanu, Candidat AUR la Senatul României: "Reconstrucția României, Prioritatea Noastră"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024