Pe 17 martie, creştinii îi aduc recunoştinţă Sfântului Alexie sau Alexie cel Cald, care s-a sacrificat din iubire nemărginită pentru Dumnezeu şi care a renunţat la toate bunurile avute numai pentru “a-L urma”.
Tot astăzi sunt sărbătorite şi Alexiile, când pământul renaşte la viaţă şi vietăţile ies din hibernare.
Începutul primăverii aduce în gospodăriile şi sufletele oamenilor sărbătoarea Sfântului Alexie. “Om cu frică de Dumnezeu”. Cuviosul a rămas în amintirea oamenilor ca un exemplu demn de urmat, în privinţa milostivirii şi puterii sale de sacrificiu.
Părintele Alexie s-a născut la Roma, într-o familie de nobili bogaţi şi credincioşi. După căsătorie, i-a dat soţiei un inel şi a plecat la Edesa, cetatea Mesopotamiei. Acolo, toate bogăţiile sale le-a împărţit săracilor şi timp de optsprezece ani a stat pe lângă biserică, îmbrăcat cu haine sărace şi zdrenţuite, hrănindu-se din mila şi îndurarea celor ce veneau la sfântul lăcaş. În urma sa, acasă, a lăsat multă mâhnire şi suferinţă.
După tot acest timp, Alexie a plecat spre Tarsul Ciliciei, la biserica sfântului apostol Pavel, dar nu a ajuns decât până la Roma. La casa părinţilor săi nu l-a recunoscut nimeni şi a continuat să trăiască din mila oamenilor, până când a simţit că i se apropie sfârşitul.
A cerut atunci o bucată de hârtie pe care şi-a scris numele şi povestea vieţii.
Împăratul Onoriu a fost cel care, după moarte, pe 17 martie, i-a citit scrisoarea şi a dat poruncă să fie îngropat cu cinste şi cu mare cuviinţă în biserica sfântului apostol Petru. Se spune că moaştele au răspândit miruri vindecătoare tuturor celor ce se apropiau de ele.
Orbii au început să vadă, leproşii s-au curăţat, bolile şi neputinţele omeneşti s-au vindecat prin atingerea moaştelor tămăduitoare ale omului lui Dumnezeu, Alexie.
Alexie din calendarul popular, serbat in ziua de 17 martie, este considerat a fi patronul tuturor viețuitoarelor care au hibernat in subteran (reptilele, mai ales) sau au stat ascunse sub coaja copacilor (insectele, numite gujulii) si care se trezesc, acum, la viață. Sărbătoarea cunoscuta sub numele de Alexii face parte din același ciclu ritualic de înnoire a timpului calendaristic, in prag de primăvară.
Atmosfera satelor si spațiul din jurul gospodăriilor sunt purificate, acum, prin fumigații si zgomote de intimidare. Dis - de – dimineață, în grădini se aprind focuri ritualice, în care sunt puse să ardă fructele sfințite la Ziua Crucii (14 septembrie). Tinerii săreau, alta dată, peste focurile făcute din frunzele strânse cu o zi înainte și cocenii adunați de prin grădini, în credința că vor fi feriți de boli pe întreg parcursul anului si, de asemenea, ca vor fi feriți de pureci.
Femeile obișnuiau să ia cărbuni din focul aprins, în castroane sau căni, și să afume, pe rând, fiecare arbore fructifer din livadă, înconjurând și gospodăria de trei ori. De asemenea, se considera că spiritele malefice din natură, precum și toate jivinele (insecte, reptile, rozătoare) cuibărite în jurul casei în timpul iernii, puțeau să fie îndepărtate cu ajutorul zgomotelor făcute prin baterea în diferite obiecte metalice.
Preventiv, pentru îndepărtarea vietăților dăunătoare, femeile obișnuiau să facă un amestec din făină de porumb și apă pe care îl puneau la cele patru colțuri ale hotarului proprietății fiecărei gospodarii.
În unele sate, Alexiile erau cunoscute și sub denumirea de Ziua Șarpelui, deoarece se consideră că în această zi șerpii ies din pământul în care au hibernat timp de 6 luni (de la 14 septembrie până la 17 martie).
Această credință impunea interdicții specifice de muncă. În mod special, femeile nu aveau voie să toarcă, să țese, să depene sau să folosească foarfecele, acul sau furcă de tors. Era interzis, de asemenea, a se aduce în casă lut și surcele, iar dacă lutul era adus din timp, acum se înmuia cu apa și se astupau cu el toate găurile și fisurile de la soba, crezându-se că, în felul acesta, se astupau și ochii șarpelui iar oamenii erau feriți de mușcătura lui.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
