Acțiunea este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Astăzi, 16 februarie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în colaborare cu polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Iași, Bacău, Alba, București, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Timișoara și al serviciilor de combatere a criminalității organizate Arad, Bistrița, Botoșani, Vrancea, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Satu Mare și Teleorman, efectuează 83 de percheziții domiciliare pe linia combaterii ilegalităților din domeniul silvic și a criminalității informatice, în municipiul București (5) și în județele Suceava (55), Alba (1), Constanța (1), Craiova (1), Galați (1), Oradea (3), Timișoara (1), Arad (1), Botoșani (2), Buzău (4), Dâmbovița (2), Ialomița (2), Ilfov (1), Satu Mare (1) și Teleorman (2).
Cercetările sunt efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la fals informatic, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic și evaziune fiscală.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi „Alexandru cel Bun” Bacău și al mai multor inspectorate de poliție și jandarmi din țară.
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024