Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc astăzi, 24 noiembrie 2024.
România votează viitorul președinte care urmează să conducă țara în următorii cinci ani.
0
de locuitori ai județului își pot exercita dreptul constituțional prevăzut de Constituție și se pot prezenta la secția de votare unde sunt arondați pentru a vota.
0
Este numărul total al secțiilor de vot care au fost amenajate în județul Botoșani, cu una mai mult față de alegerile din 9 iunie 2024.
S-a suplimentat cu o secție, la cerere, în comuna Vlăsinești.
Secțiile de votare se deschid la ora 7:00 și se închid la ora 21:00. În cazuri excepționale, dacă în incinta secției mai există persoane care vor să voteze, activitatea poate fi prelungită până la maximum 23:59.
Dan Nechifor, prefectul județul Botoșani
„Ziua de 24 noiembrie începe la 6:00 dimineața, în această zi începând cu ora 21:00 circulație rutieră va fi restricționată pe strada Cuza Vodă așa cum a fost și anterior, în celelalte tururi electorale, intersecția cu Marchian și Calea Națională, începând cu ora 21:00 până la 6:00 dimineața în vederea facilitării accesului auto de la secțiile de votare din teritoriu și îndrumarea președinților secțiilor de votare către Cinematograful Unirea”,
După închiderea secțiilor de vot președinții acestora vor aduce buletinele către Biroul Electoral Județean (BEJ) însă cu staționare în cinematograf.
Acolo, în ordinea sosirii vor primi câte un bon de ordine din partea personalului Instituției Prefectului. Acest număr de ordine se va înmâna exclusiv președinților din secții și nu altor persoane care substituie prezența acestora.
Dan Nechifor, prefectul județul Botoșani
„Se va asigura un flux de deplasare de la Cinematograful Unirea către Biroul Electoral Județean din cadrul Palatului Administrativ. Toată această activitate va fi sprijinită de către colegii de la Inspectoratul Județean de Jandarmi. Chiar în holul Palatului Administrativ vor fi alte persoane din cadrul Instituției Prefectului care vor reține numerele de ordine în vederea eliminării dezordinii prin repunerea lor în circuit”,
Sunt organizate birouri pentru preluarea materialelor electorale, ștampilelor de control „votat”, ecusoane, tușiere precum și a ordinelor de deplasare, foilor de pontaj și sacilor cu buletine de vot.
Se estimează că acest proces ar urma să înceapă de la 21:30, cel puțin în municipiu, urmând a se finaliza undeva la 4:00 dimineața, în cel mai optimist scenariu.
Explică reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
„Reamintesc niște aspecte pe care orice cetățean trebuie să le cunoască. Aveți dreptul la vot doar dacă ați îndeplinit 18 ani și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă. Actuala legislație prevede care sunt faptele care reprezintă infracțiuni, respectiv împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot, frauda la votul electronic, violarea confidenţialităţii votului, nerespectarea regimului urnei de vot, falsificarea documentelor și a evidențelor electorale”
Polițiștii botoșăneni au lansat un avertisment către alegătorii botoșăneni care votează astăzi.
În secțiile de votare trebuie să se păstreze o atitudine civilizată iar persoanele care ajung la urne să respecte indicațiile celor din interior.
Altfel, pot risca amenzi contravenționale.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
„În legătură cu contravențiile legate de procesul alegerilor pentru președintele României desfășurate la data de 24 noiembrie 2024 se va aplica regimul sancționator prevăzut de legea 370 din 2024 pentru alegerea președintelui României. Astfel, se sancționează refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui Biroului Electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și împrejuri, persoanele care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot, persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze cu un anumit candidat.”
De asemenea, polițiștii au transmis că se vor afla la datorie pe tot parcursul zilei, împreună cu celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
În total duminică vor fi în misiune aproximativ 1.300 de angajați MAI. Un elicopter va survola județul pentru monitorizarea traficului rutier.
În cazul în care există situații care pot afecta buna desfășurare a procesului electoral, botoșănenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112.
Sau să se adreseze celui mai apropiat polițist.
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024