Tragerea la sorți pentru componența Biroului Electoral Județean (BEJ) și a birourilor de circumscripție municipale, orășenești și comunale a avut loc în această dimineață.
A fost programată pentru ora 8:00 la Tribunalul Botoșani. Au fost trași la sorți magistrații care și-au exprimat disponibilitatea de a participa la procesul electoral din 9 iunie.
41 de judecători și procurori au depus cereri și au avut prioritate la tragerea la sorți.
De asemenea, 217 experți electorali aflați pe lista Autorității Electorale Permanente (AEP), juriști cu minim 5 ani vechime în activitate.
Judecător Mihaela Ungureanu, președinte Tribunalul Botoșani
„Legea mai spune că tragerea la sorți se face cu prioritate din lista magistraților, întâi pentru președinți și apoi pentru locțiitori. Lista magistraților, potrivit legii, se întocmește de către președintele Tribunalului pe baza solicitărilor și a acordului exprimat de fiecare magistrat”,
Biroul Electoral Județean (BEJ)
Judecător Lucian Lungu – președinte
Judecător Constantin Ciprian Miron – locțiitor
Biroul Electoral de Circumscripție Municipală Botoșani
Judecător Adrian Murariu – președinte
Judecător Irina Ștefania Tudosă – locțiitor
Biroul Electoral de Circumscripție Municipală Dorohoi
Judecător Cristina Ghercă – președinte
Judecător Mirel Cristian Tremură – locțiitor
Biroul Electoral de Circumscripție Orășenească Bucecea
Judecător Lucian Ionuț Brînzac – președinte
Judecător Mihaela Ungureanu – locțiitor
Biroul Electoral de Circumscripție Orășenească Darabani
Judecător Cosmin Moscalu – președinte
Procuror Bogdan Andrei Popescu – locțiitor
Biroul Electoral de Circumscripție Orășenească Flămânzi
Procuror Andrei Ostafie – președinte
Expert electoral Lăcrămioara Axinte – locțiitor
Biroul Electoral de Circumscripție Orășenească Săveni
Judecător Ana Marian Ungureanu – președinte
Jurist Daniela Voloșciuc – locțiitor
Biroul Electoral de Circumscripție Orășenească Ștefănești
Jurist Otilia Antohe – președinte
Jurist Iulia Petronela Gălușteanu – locțiitor
Componența pentru birourile de circumscripție comunale va fi făcută public ulterior, tragerea la sorți fiind încă în desfășurare.
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024