Guvernul României se întrunește astăzi la amiază în ședință și printre proiectele aflate pe ordinea de zi se regăsește și o Hotărâre privind alocarea unei sume din fondul de rezervă la dispoziția Executivului pentru Primăria Botoșani.
Proiectul prevede suplimentarea sumelor din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale cu 59.789.000 lei ”în vederea stingerii obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii”.
Mai exact, este vorba despre datoriile cu care municipalitatea botoșăneană s-a ales în urma intrării în faliment a SC Termica SA, în anul 2010.
Jumătate dintre acestea au fost achitate în 2022, tot cu bani de la Guvern, iar cealaltă jumătate ar urma să se plătească dacă Hotărârea va fi aprobată.
În cursul lunii iunie, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, deputatul Marius Budăi și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, au purtat o discuție finală cu prim-ministrul Marcel Ciolacu pe tema debitului uriaș pe care administrația botoșăneană îl înregistrează, iar premierul le-a promis alocarea sumei necesare pentru stingerea acestuia.
Din cauza acestei datorii, pe care Primăria Botoșani nu are posibilitatea să o plătească din venituri proprii, instituția se află de luni bune cu popriri pe conturi, fiindu-i serios afectată a activitatea.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024