Parcul Mihai Eminescu găzduieşte duminică a doua ediţie a Târgului ONG Botoşani. Organizată de Asociaţia B-Right Media, împreună cu Fundaţia Estuar – filiala Botoşani şi Asociaţia Culturală „Vis de Artist”, manifestarea va începe oficial la ora 12:00 şi se va termina în jurul orei 20:00.
Acţiunea îşi propune practic să prezinte oferta asociaţiilor şi fundaţiilor din Botoşani astfel încât instituţiile, agenţii economici şi persoanele fizice să ştie la cine pot să apeleze atunci când au nevoie de ajutorul unui ONG, pe un anumit domeniu. În acest sens a fost tipărit şi „Catalogul ONG Botoşani 2011” care cuprinde tocmai o prezentare a activităţii organizaţiilor neguvernamentale din Botoşani şi o hartă a celor din municipiu. La târgul de astăzi fiecare ONG îşi va putea organiza un stand în care să îşi promoveze activitatea. În a doua parte a zilei, va avea loc un spectacol în regia artistică a prof. drd. Cătălina Constantinovici, în cadrul căruia vor evolua reprezentanţii ONG-urilor participante.
Demonstraţie de arte marţiale
Acesta va include miniconcerte de muzică şi un workshop de dans cu coregraful Robertino Cracea, care a lucrat cu trupele 3Rei Sud-Est şi Animal X şi în prezent activează la MasterDance România. Printre altele, programul va cuprinde organizarea unei tombole şi o demonstraţie de arte marţiale a clubului Dao. Târgul ONG Botoşani este o activitate ce face parte din proiectul
„Voluntari de Botoşani – Implicare pentru Dezvoltarea Comunităţii”, cofinanţat de Primăria şi Consiliul Local Botoşani. Parteneri instituţionali sunt Primăria Municipiului Botoşani – Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional.