Cele peste 40 de percheziții care se desfășoară în această dimineață vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă, spălare de bani și tentativă de înșelăciune.
Astăzi, 31 octombrie 2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Iași pun în aplicare 42 de mandate de percheziție domiciliară în două cauze penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă, spălarea banilor și tentativă la înșelăciune.
În cauză s-a reținut că, de la începutul anului 2021, pe raza municipiului Iași s-au constituit două grupuri infracționale organizate în scopul acordării de împrumuturi bănești cu camătă, dobânzile solicitate fiind cuprinse între 20 și 120% şi, în anumite cazuri, și de 400%.
Membrii celor două grupuri infracționale organizate acordau împrumuturile doar acelor persoane despre care aveau informații că sunt solvabile și dețin bunuri mobile și/sau imobile de valoare.
Astfel, în perioada 2021 -2022, membrii grupurilor infracționale organizate au acordat, ca îndeletnicire, fără a fi autorizați în condițiile legii, împrumuturi cu dobânzi excesive, până în prezent, fiind identificate peste 50 de persoane vătămate.
După acordarea împrumuturilor, erau exercitate presiuni asupra persoanelor vătămate în scopul recuperării atât a sumelor de bani împrumutate cât și a dobânzilor solicitate, ajungându-se până la amenințări cu acte de violență sau lipsiri de libertate.
Pentru a conferi o aparență de legalitate împrumuturilor, aceștia determinau persoanele vătămate să încheie, inițial, contracte de împrumut în care era trecută suma împrumutată și dobânda impusă şi, ulterior, erau încheiate contracte de dare în plată prin care membrii grupurilor infracționale au intrat în posesia unor suprafețe importante de teren, a căror valoare depășeşte și cu de 10 ori valoarea împrumutului acordat.
Acțiunea este realizată cu sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Suceava , BCCO Galați , BCCO Bacău , SCCO Vaslui , SCCO Botoșani , SCCO Vrancea și a jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău și din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T., Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024