Bărbatul de 33 de ani a fost predat unei echipe operative din cadrul IPJ Botoşani.
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, căutat de autorităţile din Italia pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii, pe teritoriul acestui stat.
În data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz cu destinaţia Italia, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 33 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare de către autorităţile italiene, la data de 16.10.2022, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii, respectiv furt de aparatură electronică, infracţiuni săvârşite pe teritoriul Italiei.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul I.P.J. Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024